Începe Programul de depistare activă a tuberculozei în mai multe localități din județul Vaslui

LA CONTROL… Direcția de Sănătate Publică Județeană Vaslui demarează o acțiune de depistare activă a tuberculozei la nivelul județului, în cadrul programului “Abordarea provocărilor sistemului de sănătate privind controlul tuberculozei în România”, inițiat de Ministerul Sănătății în parteneriat cu Fundația Romanian Angel Appeal. Până în prezent, au fost selectate următoarele localități: Vaslui, Bârlad, Huși, Negrești, Murgeni, Berezeni, Bunești -Averești, Ivănești, Drânceni, Găgești, Poienești, Pochidia, Stănilești și Zăpodeni.
Acțiunea de depistare activă a tuberculozei se desfășoară la nivel național, în județele Vaslui, Botoșani, Constanța, Galați, Iași, Maramureș, Neamț, Satu Mare, Sălaj, Suceava și Tulcea. Suma care va fi folosită pentru depistarea precoce și tratarea tuberculozei (3,5 milioane de euro) este nerambursabilă și provine de la Fondul Global. Scopul programului este reprezentat de identificarea precoce a cazurilor posibile de tuberculoză (TB), pentru stabilirea diagnosticului de certitudine și asigurarea tratamentului adecvat. Depistarea precoce reduce transmiterea tuberculozei în gospodărie, la locul de muncă, la școală sau mediu comunitar. Prin realizarea acestui proiect, cresc șansele de vindecare ale pacienților și scade probabilitatea de a suferi complicații sau sechele ale TB, implicit consecințele sociale și economice asociate tuberculozei. Programul este destinat persoanelor de peste 18 ani, cu factori de risc pentru tuberculoză, indiferent de statutul de asigurat și se va realiza în comunități la risc, prin echipe mobile organizate și coordonate de către direcțiile de sănătate publică județene. Persoanele depistate ca fiind suspecte de TB, inclusiv cetățenii străini, sunt trimise la dispensarele de pneumoftiziologie teritoriale și beneficiază de tratament și alte drepturi prevăzute de legislația în vigoare, indiferent de naționalitate sau de statutul de asigurat.
Testare gratuită pentru mii de persoane din județul Vaslui
Din județul Vaslui au fost selectate, până în prezent, următoarele localități: Vaslui, Bârlad, Huși, Negrești, Murgeni, Berezeni, Bunești -Averești, Ivănești, Drânceni, Găgești, Poienești, Pochidia, Stănilești și Zăpodeni. Programul vizează efectuarea screening-ului la aproximativ 3.000 de persoane în perioada decembrie 2022-februarie 2023, prin deplasarea unor echipe mobile, cu personal din cadrul Direcției de Sănătate Publică Județeană Vaslui, Dispensarului TBC și rețelei de asistență medicală comunitară de pe raza loalităților vizate, iar probele de spută vor fi lucrate de către laboratoarele BK din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui, respectiv Spitalului Municipal de Urgență “Elena Beldiman” Bârlad.
Persoanele vizate în cadrul acestui screening sunt:
-persoane din comunități vulnerabile de pe raza localităților selectate, cu vârsta peste 18 ani;
-persoane aparținând unor categorii sociale defavorizate, cu acces scăzut la îngrijiri medicale;
-persoane care trăiesc în comunități izolate, comunități etnice;
-familii numeroase care locuiesc în aceeași gospodărie;
-persoane care trăiesc în condiții precare de igienă sau la limita sărăciei;
-persoane fără adăpost;
-alte grupuri vulnerabile sau marginalizate cu acces limitat la asistență medicală;
-refugiați din Ucraina, cu vârsta peste 18 ani.
“Menționăm faptul că în momentul examinării este necesar ca persoanele eligibile să prezinte o copie a cărții de identitate. Persoanele depistate ca fiind suspecte de TB, inclusiv cetățenii străini, vor fi trimise la dispensarele de pneumoftiziologie teritoriale și vor beneficia de tratament și alte drepturi prevăzute de legislația în vigoare, indiferent de naționalitate sau de statutul de asigurat”, au declarat reprezentanții DSP Vaslui.