UPDATE: Femeia din Pogonești în curtea căreia s-a produs incendiul l-a indicat poliției ca autor pe fostul ei soț!

„La data de 16 decembrie, ora 18.17, Poliția Municipiului Bârlad a fost sesizată, prin 112, de către o femeie de 35 de ani, din comuna Pogonești, judetul Vaslui, cu privire la producerea unui incendiu la locuința acesteia. În sesizare a fost indicat și un prezumtiv autor, bărbat în vârstă de 46 de ani, din aceeași localitate, fostul soț al femeii, care în trecut ar fi amenințat cu incendierea locuinței. Prejudiciul cauzat de producerea incendiului se ridică la suma de 600 de lei. În cauză sunt efectuate cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și dispunerea măsurilor legale, fiind întocmite două dosare penale, unul sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere și cel de-al doilea sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare”, a precizat inspectorul principal de poliție, Oana Șopu, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
STIRE INITIALA: Incendiu violent azi noapte la Pogonești!
FOC… Un incendiu destul de violent, a izbucnit noaptea trecută, într-o gospodărie din localitatea Pogonești, comuna Pogonești. Pompierii militari din cadrul Detașamentului Bârlad au intervenit cu două autospeciale de stingere și echipaje specializate, pentru limitarea și lichidarea incendiului izbucnit la un depozit de furaje din curte. După aproximativ trei ore de lucru, incendiul a fost lichidat, pompierii reușind sa salveze atât locuința, cât și adăpostul pentru animale. Nu au fost înregistrate victime. Au ars peste o sută baloți de furaje.
Din câte spun martorii, familia unde s-a întâmplat acest incendiu este în divorț, iar focul ar fi fost pus de soțul femeii, intenția fiind să-i distrugă gospodăria. Vom reveni cu amănunte după ce se vor finaliza cercetările desfășurate de poliție.