spot_img
26.1 C
Vaslui
24-sept.-2024
spot_img

Incendiu la Liceul de Muzică „Ion Vidu” din Timişoara, elevii şi profesorii au fost evacuaţi

- Advertisement -

Focul a izbucnit în sala de concerte a instituţiei.

Incendiu a izbucnit, marţi după-amiază, în sala de concerte a Liceului de Muzică „Ion Vidu” din Timişoara, elevii şi personalul fiind evacuaţi, fără ca vreo persoană să fie rănită, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Pompierii au fost sesizaţi, marţi după-amiază, de către personalul Liceului de Muzică „Ion Vidu” din Timişoara că în sala de concerte a şcolii a izbucnit un incendiu.

La faţa locului au fost trimise cinci autospeciale şi mai multe ambulanţe, elevii şi personalul şcolii fiind evacuaţi din clădire, fără ca vreo persoană să fie rănită, au afirmat pompierii.

Potrivit unui angajat al liceului, incendiul a izbucnit în spatele scenei din sala de concerte şi a cuprins imediat scena şi mai multe instrumente muzicale.

Conform sursei citate, în momentul izbucnirii incendiului în sala de concerte nu trebuia să se afle nimeni.

Reprezentanţii unităţii de învăţământ spun că în sala de concerte s-ar afla un pian în valoare de 100.000 de euro şi speră ca acesta să nu fi fost cuprins de flăcări.

realitatea.net

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.