Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece persoane au ieşit din clădire, fără a avea nevoie de îngrijiri medicale. Potrivit ISU Neamţ, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pompierii au fost anunţaţi despre producerea unui incendiu în hala unui operator economic (cu domeniu de activitate în pregatirea fibrelor şi filarea fibrelor textile) situat pe platforma Săvineşti. Acolo au fost trimise forţe şi mijloace de intervenţie de la Punctul de lucru Roznov (o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD) şi Detaşamentul de pompieri Piatra-Neamţ (trei autospeciale de stingere şi un ventilator de mare capacitate). ”Ajunşi la locul indicat, pompierii au constatat că incendiul se manifesta cu flacără şi degajări mari de fum la o instalaţie tehnologică amplasată într-o hală, existând posibilitatea propagării la alte instalaţii/ utilaje şi la întreaga construcţie. Forţele de intervenţie au acţionat pentru localizarea şi lichidarea incendiului, dar şi pentru evacuarea fumului din interiorul halei. A ars instalaţia tehnologică de prelucrare a firelor sintetice (texturare)”, a transmis sursa citată.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.