
Oamenii legii au găsit un adevărat arsenal în cele trei case. „În urma descinderilor, poliţiştii au ridicat în vederea cercetărilor mai multe bunuri deţinute ilegal: o armă de tir sportiv cu aer comprimat, o lunetă pentru carabină de vânătoare, două arbalete de tir sportiv, un harpon de pescuit subacvatic, trei săgeţi tip arbaletă, cu vârf metalic şi 20 de alice. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că armele au fost introduse ilegal în România din ţări membre U.E., în cursul anului 2012”, mai informează Poliţia.
În acest moment, proprietarii armelor sunt cercetaţi de organele legii. „Două persoane sunt cercetate de poliţişti, una pentru săvârşirea infracţiunii de nerespecatre a regimului armelor şi muniţiilor şi alta pentru contrabandă calificată”, a declarat Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al I.P.J Galaţi. În cazul în care se va demonstra că cei doi se fac vinovaţi de infracţiunile ce li se impută, aceştia pot primi, conform Codului Penal, între trei şi 15 ani de închisoare.
De asemenea, alte două persoane au fost sancţionate contravenţional cu amendă în valoare de 2.000 lei fiecare, pentru deţinere ilegală de arme neletale, supuse notificării.