Identitate românească falsă, obținută cu 750 de euro, descoperită la Vama Albița

„Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals. Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a obținut documentul în acest an, în luna decembrie, prin intermediul unui conațional, contra sumei de 750 de euro, urmând să îl folosească pentru a obține un loc de muncă în statele din vestul Europei. Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale”, a precizat purtătorul de cuvânt al S.T.P.F. Botoșani, comisar șef de poliție Minodora Răcnea.