spot_img
spot_img
1.7 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

Iata cine face politica la Iasi!

- Advertisement -

Cunoscutul sef al galeriei de la Poli, Marius Srainer, zis si „Garoi”, ajuns mai nou politician la UNPR, a fost trimis in judecata fiind acuzat de inselaciuni facute cu firme in care operau la comanda lui oameni fara capatii. Potrivit procurorilor, el a inselat patru firme cu peste 230.000 de lei. Boschetarii sai semnau cecuri fara acoperire pentru marfuri pe care ulterior el le vindea cu preturi si de zece ori mai mici, la repezeala. Srainer, implicat acum pina peste cap in campanie, face insa pe niznaiul: spune ca nu a fost niciodata audiat si ca habar nu are de vreo ancheta. Potrivit site-ului oficial al filialei UNPR, liderul de galerie detine functia de secretar-executiv al organizatiei municipale, membru in forul de conducere: Biroul Permanent.

Conducerea organizatiei pe municipiul Iasi, potrivit site-ului oficial al filialei judetene: www.unpriasi.ro

Ieseanul care incinge spiritele la meciurile disputate de echipa locala de fotbal, actualmente lider in organizatia UNPR Iasi, a fost trimis ieri in judecata de procurori pentru complicitate la inselaciune si fals. Marius Srainer, de 22 de ani, secretar-trezorier al organizatiei UNPR Iasi, este acuzat de procurori ca ar fi convins trei persoane, printre care una analfabeta, sa mearga in numele unei firme de-ale sale pentru a face cumparaturi cu documente false. Potrivit rechizitoriului intocmit de procurori, in mai 2009 Marius Srainer (zis „Garoi” in rindul galeriei) ar fi preluat prin cesiune societatea Toto Trade SRL. Anchetatorii mentioneaza ca liderul de galerie ar fi luat firma doar pentru ca, ulterior, sa tepuiasca prin intermediul ei alte societati comerciale. „A preluat stampila si certificatul de inmatriculare de la proprietari, insa nu si documentele contabile. Unul dintre proprietari i-a solicitat in mai multe randuri sa faca acest lucru, insa inculpatul a refuzat, intentia lui fiind de la inceput de a desfasura o activitate ilicita”, a declarat Carmina Pascal, purtatorul de cuvant al Parchetului de pe langa Tribunal.

Prejudiciu de miliarde

Pentru a intra in posesia banilor, Srainer ar fi convins alte trei persoane, doua din Iasi si una din Tomesti, sa mearga in numele firmei sale la diferite societati. Petrica Poenaru (31 de ani), Radu Pascal (24 de ani) si Vasile Ciubotariu (27 de ani) primeau de la Srainer bilete la ordin sau cecuri false, cu care mergeau la firme si achizitionau diferite bunuri. Gama de cumparaturi era variata, de la schele metalice pana la tigari, iar imediat dupa ce punea mana pe marfa o vindea la un pret mult mai mic decat cel de achizitie. De exemplu, in primavara anului 2009, procurorii spun ca Srainer ar fi falsificat actul aditional prin care a preluat firma, in locul numelui sau trecand numele lui Radu Pascal. Acesta din urma este analfabet si era dependent de liderul de galerie intrucat mai statea in aceeasi locuinta cu el. Dupa ce a falsificat documentul, Srainer i-a trimis pe Pascal si pe Petrica Poenaru (membru si el in galeria CSMS Iasi) la SC Dar & Hidalgo SRL Letcani, de unde pe baza unor cecuri false au cumparat popi si schele metalice. Pretul de achizitie acoperit de cecurile false a fost de 92.000 de lei, insa in aceeasi zi inculpatii au vandut produsele pentru doar 10.500 de lei.

Tertipul s-a repetat in alte trei dati, pe parcurs fiind cooptat in schema lui Srainer si Vasile Ciubotariu. Procurorii spun ca prin aceasta metoda liderul de galerie si acolitii sai ar fi prejudiciat patru firme de o suma totala de 236.685 lei. Srainer nu a participat niciodata la tranzactiile facute prin intermediul firmei sale, din acest motiv el fiind trimis in judecata pentru complicitate la inselaciune si fals. Ceilalti trei sunt acuzati de inselaciune in forma continuata.

Mecanismul de tepuit pus pe picioare s-a daramat in octombrie 2009, atunci cand firmele au vazut ca primisera acte false si au facut reclamatii. Radu Pascal a fugit in Italia in septembrie 2009, dupa ce si-a dat seama ca fusese protagonistul unei infractiuni.

Nu stie nimic

Contactat telefonic, Marius Srainer a declarat pentru „Ziarul de Iasi” ca „e pentru prima data cand aude ca este cercetat intr-un dosar penal”, negand vehement acuzatiile aduse de procurori. „Nu am auzit niciodata de firma pe care ati amintit-o. Nu este nimic adevarat, nu am fost audiat niciodata. O sa ma interesez si eu sa vad despre ce este vorba”, a spus acesta. Declaratia sa este contrazisa de cea a procurorilor care in rechizitoriu mentioneaza ca pe parcursul audierilor Srainer s-a autointitulat „lider de galerie”.

Marius Srainer a mai ajuns in atentia opiniei publice anii trecuti. Dupa ce a plecat din apartamentul pe care platea Primariei o chirie modica, Srainer s-a mutat intr-o alta locuinta sociala, pe care a reusit s-o cumpere la un pret infim. In 2009, acesta a achizitionat apartamentul cu 3.600 de lei, vanzandu-l un an mai tarziu cu un pret de 30 de ori mai mare. Potrivit profilului sau de Facebook, el lucreaza in prezent la ApaVital, dar la UNPR, facind parte din biroul deputatului iesean Luminita Iordache, sefa filialei. Srainer, personaj cunoscut in ultimii ani ca omul care a pus galeria Poli la dispozitia stafurilor de campanie ale primarului Gheorghe Nichita, prieten cu europarlamentarul PSD Catalin Ivan, s-a inscris in 2010 in UNPR. Aici, potrivit site-ului oficial al filialei, www.unpriasi.ro, este din 2011 membru in conducerea organizatiei municipale, pe functia de secretar-trezorier. Aceasta functie este asimilata palierului trei din conducerea filialei, dupa presedinte si vicepresedinti. Intrebat ieri despre aceasta situatie, presedintele executiv al filialei, fostul deputat Cristian Nechifor ne-a decrlarat ca Srainer nu ar avea o functie de conducere in filiala, fiind insa un membru activ in staful electoral al acesteia. „Vom analiza situatia lui si vom vedea ce este de facut”, ne-a declarat aseara Cristian Nechifor.

www.ziaruldeiasi.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.