spot_img
spot_img
2.5 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

Iatã, ce n-au vãzut cei 40 de ziaristi invitati la sonda Chevron! (foto-video)

- Advertisement -

REPORTAJ DE DUPÃ GARD Peste 40 de jurnalisti au fost ieri oaspeti la sonda firmei Chevron din Pungesti, cu ocazia „Portilor Deschise”. Eu am fost ziaristul nedorit, pentru care portile au fost închise asa cã a trebuit sã mã multumesc cu privelistea de ansamblu de dupã gard. Totusi, am avut senzatia cã lucruri mult mai importante s-au petrecut ieri în exteriorul perimetrului si cel care a pierdut stirea nu sunt eu, ci cei 40 de ziaristi din interior!

Cel mai mult îsi doreau ieri oficialii de la Chevron sã fie liniste în zonã pentru a putea prezenta în conditii optime cât de sigurã e sonda de la Pungesti si cât de bine coabiteazã Chevron cu membrii comunitãtii locale. N-a fost sã fie! Autocarul cu ziaristi a fost primit cum se cuvine de sãteni, cu „pâine, sare si huiduieli”, iar la plecare a avut parte de o salatã de ouã crude. Cam penibil pentru „chevronistii” delegati sã prezinte partea frumoasã a lucrurilor de la Pungesti. În schimb, ziaristii din autocar s-au putut delecta cu frumoasa priveliste oferitã de drumurile comunei, împânzite de jandarmi la datorie. Probabil, acesta a fost si unul dintre motivele pentru care oficialii de la Chevron au stabilit niste reguli foarte stricte pentru ziaristii vizitatori. Astfel, acestia au fost împiedicati sã umble „dezlegati” prin comunã sau sã ia vreo declaratie nedoritã de la vreun sãtean nemultumit. Si dacã ziaristii nu s-au dus la sãteni, au venit sãtenii la ziaristi, adicã la gardul care împrejmuieste sonda.

„Suntem si noi aici”

Imediat dupã ce autocarul a intrat în perimetru, au început sã aparã grupuri de protestatari în preajma sondei. Evident, acestia nu au avut voie sã se deplaseze pe stradã ca toti cetãtenii acestei tãri si, ca orice pungestean care se respectã, au fost nevoiti sã meargã pe câmp si prin arãturi. Pânã ce s-au adunat mai multi, protestatarii s-au multumit sã scandeze de la depãrtare diverse chestii drãgute privitoare la Chevron, Ponta, Bãsescu, Antonescu, etc. Si pentru cã în interior a apãrut prima echipã de ziaristi care fãcea turul sondei si asculta explicatiile pertinente ale celor de la Chevron, pungestenii au început sã se agite si mai tare strigându-le: „Hei, filmati-ne si pe noi! Suntem si noi aici, nu doar sonda de la Chevron!”. Lângã mine, un jandarm cu grade îi explica unui novice: „Nu intervenim acum pentru cã îi întãrâtãm. Îi filmãm, îi identificãm si dupã aia le trimitem amenzi!”. Doar cã socoteala jandarmului versat nu s-a potrivit cu cea a protestatarilor.

„Fugãrita” cu jandarmii pe pãmântul mãnãstirii

Pentru a fi siguri cã sunt observati de ziaristii din interior, protestatarii s-au apropiat de gard si, nu se stie din care motive sau ordine, jandarmii au considerat aceastã atitudine ca fiind huliganicã. Astfel au apãrut primele îmbrânceli. Stiind, însã, cã au tot dreptul sã se deplaseze pe pãmântul lor, protestatarii au fentat jandarmii si s-au rãspândit pe una din laturile perimetrului. Timp de aproape o orã, a urmat o fugãrealã continuã punctatã cu mai multe meleuri cu cele douã echipe adverse, jandarmii si protestatarii. Nu stiu cât de încântat a fost publicul, adicã ziaristii din interior, dar am observat de mai multe ori cum acestia si-au întors camerele cãtre protestatari, lãsându-l baltã pe oficialul Chevron care explica cât de sigurã este sonda. Interesant este cã toatã lupta s-a dus pe un teren privat si nu în spatiul public, acolo unde jandarmii aveau voie sã intervinã potrivit anomaliei legislative, numitã „zona specialã de sigurantã”. De mai multe ori, protestatarii i-au întrebat pe jandarmi de ce îi opresc sã circule pe acel teren si dacã a fãcut cineva vreo plângere pentru încãlcarea proprietãtii. Rãspunsul inteligent al jandarmilor: „nu a fost depusã nicio plângere, dar va fi depusã!”. Este incredibil ce prompt si cât de profesionist actioneazã jandarmii de la Pungesti, anticipând chiar plângerile care vor fi fãcute! Si mai interesant a fost când am vãzut si auzit un jandarm care îi explica unui sãtean: „Nene, de ce esti prost si vii la proteste? Uite, ãia sunt de la galerie si primesc câte trei milioane pe zi ca sã protesteze!” Alt context, si un sfat identic, primit de un grup de tineri de la alt jandarm: „Mãi, bãieti, nu fiti fraieri! Stiati cã ãstia din sat primesc bani sã vinã la proteste?”. Sã mai spunã cineva cã jandarmii români nu sunt bine instruiti!

Ghinionul lui Holst

Într-un moment de acalmie, în care ziaristii au dispãrut din peisaj fiind dusi sã se ospãteze cu bucatele de la Chevron, a apãrut în prim-plan însusi Thomas Holst, directorul Chevron România. Acesta a intrat într-o baracã aflatã chiar lângã gard, adicã lângã protestatari. A fost un moment extraordinar, în care Holst a aflat pe viu cât de popular si de iubit este de pungesteni. Si pentru a fi siguri cã sunt bine întelesi, protestatarii i-au adresat urãrile de bine atât în limba românã cât si în limba englezã.

Copil bãtut de un jandarm!

Profitând de faptul cã toate privirile erau atintite cãtre sondã, un jandarm s-a gândit sã exerseze niste figuri de karate cu un copil. Culmea ghinionului pentru jandarm, la câtiva metri de el, se afla fotoreporterul nostru, asa cã momentul a putut fi imortalizat! S-ar putea face din aceastã pozã un tablou reusit pentru viitoarea zi a Jandarmeriei Române.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.