Manifestările religioase prilejuite de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, de pe data de 14 octombrie, sunt completate, în perioada 10-15 octombrie, de evenimente culturale, artistice şi comerciale organizate de Primărie sub auspiciile „Sărbătorilor Iaşului”.
Cu acest prilej, municipalitatea organizează Târgul de Toamnă, în perioada 10 – 15 octombrie, pe bulevardul şi pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt; Târgul de blănuri pe Esplanada Costache Negri şi Esplanada Hala Centrală; Sărbătoarea Vinului la Hala Centrală; un parc de distracţii la Ştrandul Municipal.
„Pelerinilor care vin la Iaşi în perioada 11-15 octombrie li se va se oferi ceai cald şi un pacheţel cu mâncare rece. Bineînţeles că în ziua de 14 octombrie, când este prăznuit Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, va fi organizată Masa Pelerinilor. Vom împărţi sărmăluţe, covrigi, ceai şi vin fiert”, a declarat primarul Mihai Chirica…https://www.agerpres.ro/administratie/2024/10/06/iasi-targuri-concerte-si-foc-de-artificii-la-sarbatorile-iasului–1366244