Accidentul s-a petrecut la Bălţaţi, în zona şcolii. Fetiţa a ajuns în comă la spital.
O fetiţă în vârstă de şapte ani a fost luată pe sus la propriu de o maşină, chiar pe trecerea de pietoni, în localitatea Bălţaţi. Fetiţa tocmai ieşise de la şcoală şi traversa trecerea de pietoni din centrul comunei, când un autoturism Volkswagen Polo a izbit-o cu putere, aruncând-o în sus câţiva metri. Poliţiştii au deschis dosar penal pe numele şoferului, care nu consumase alcool înainte de a se urca la volan. „Este vorba de Mihai L., de 28 de ani, din Iaşi, care a accidentat o fetiţă de 7 ani. Din primele verificări, fetiţa traversa strada regulamentar, fiind surprinsă şi accidentată grav. Pe numele şoferului a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă“, a declarat subinspectorul Alexandru Chelaru, purtător de cuvânt în cadrul Poliţiei. Minora a fost transportată la Spitalul Clinic de Copii „Sfânta Maria“, având numeroase leziuni şi traumatisme. „Pacienta era politraumatizată şi a fost diagnosticată cu traumă cranio-cerebrală, fractură de femur stâng şi plăgi numeroase la nivelul capului. Era în stare comatoasă atunci când a ajuns la spital, dar mai apoi şi-a revenit şi a devenit conştientă“, a declarat dr. Cătălina Ionescu, purtător de cuvânt al Spitalului de Pediatrie.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.