GOSPODĂRIE… În câteva zile se termină mandatul vechilor aleși ai municipiului Huși, iar noii edili abia așteaptă să își intre în rolul de decidenți ai urbei, dar localnicii cu spirit de observație nu vor să mai așteapte rocada și arată cu degetul spre ceea ce văd că nu este în regulă. De pildă, scările de lângă Biserica “Înălțarea Domnului”, care de ani de zile sunt lăsate în paragină, au ajuns din nou în atenție, întrucât, reclamă oamenii din zonă, acestea s-au stricat de tot. Ochiul vigilent al altor hușeni a zărit și faptul că una din lampele ornamentale din parcul Rodina, destul de mare și grea, riscă să cadă în capul vreunui trecător, întrucât aproape se desprinde de pe suport. Cele mai multe sesizări sunt însă în legătură cu mobilierul stradal și cu parcurile de joacă. Aici, băncile rupte, coșurile de gunoi deteriorate sau dotările locurilor amenajate pentru copii sunt probleme curente. În timp ce unii reclamă public și așteaptă măsuri rapide din partea Primăriei, alții invocă Poliția Locală, care ar trebui să vegheze mai bine.
Locuitorii din zonele Dric și Răiești spun că nu mai știu cui să se adreseze pentru ca scările de lângă Biserica “Înălțării Domnului”, aflată la cîțiva pași de centrul orașului, să fie reparate. De ani de zile, aceste scări, care, dacă ar fi reabilitate și făcute cu un simț estetic de care ar trebui să nu ducă lipsă gospodarii orașului, ar oferi trecătorilor o priveliște panoramică foarte frumoasă asupra zonei cu case a orașului. Numai că scările par abandonate. “De foarte multe ori am pus problema și către consilierii locali, și către angajații primăriei, că avem vecini care lucrează în primărie, dar degeaba. De ani de zile, ei lasă aceste scări să se distrugă și nu știm de ce. Noi pe aici trecem. Trec copii la școală, vin noaptea și se împiedică. Oamenii în vârstă, la fel. Vine iarna, ninge, se face gheață și mai rău va fi, iar noi, cei care stăm în cartiere, pe aici ne ducem în oraș, pe aici ajungem la biserică. E posibil să fie așa ceva în orașul Huși, aproape de centru? Punem flori frumoase în oraș, bravo, felicitări, dar câteva roabe de ciment și un zidar nu avem, ca să nu mai fie asemenea scări aici?”, a sesizat Daniela. “Celebrele scări, celebrele reparații, celebrele persoane care le urcă și le coboară, celebrele interese și celebrele…dezinterese”, a scris, cu subânțeles, Robert, un hușean care, ironic, a propus în zonă, în loc de scările ruinate o… telegondolă.
Locurile de joacă, ba cu obiecte rupte, ba pline de semințe. Nici în parcul Rodina nu e totul sigur
Dacă în ceea ce privește scările, edilii sunt principalii responsabili pentru abandonarea lor într-o asemenea situație, vine și momentul responsabilizării localnicilor. De pildă, mobilierul distrus de pe domeniul public – bănci, bunuri din locurile de joacă, dotări pentru curățenia urbei, este, fără îndoială urmarea acțiunii unor persoane fără simț civic. Tot la această categorie se încadrează și mâncatul cu nesaț de semințe și aruncatul cojilor în incinta locurilor amenajate pentru joaca celor mici. “Parcul acesta (str. 14 Iulie) a fost făcut pentru copii, nu pentru doamnele care stau la bârfă, mâncând semințe”, a sesizat un hușean, atașînd o imagine destul de sugestivă în acest sens. O un alt aspect care a atras atenția unui localnic cu spirit de observație a fost faptul că una din lampele ornamentale din parcul Rodina… stă să cadă. Și la cât de mare este globul în cauză nu este de glumă, dacă se nimerește vreun trecător pe acolo. “Atenție la globurile care luminau odată parcul Rodina. Nu circulați fără cască de protecție prin parc”, a sesizat, hâtru, petiționarul.