Husenii îsi comemoreazã generalul

Împlinirea a 100 de ani de la moartea generalului Gheorghe Teleman va fi marcatã la Husi, prin activitãti comemorative. Cu ocazia celebrãrii centenarului, Batalionul 202 Apãrare CBRN, a cãrei denumire onorificã poartã numele generalului, va organiza împreunã cu primãria localã mai multe activitãti cuprinse în perioada 2-4 iulie. Actiunile comemorative vor începe cu o serie de competitii sportive între echipele militare din garnizoana Husi si Vaslui. Pe 3 iulie va avea loc o ceremonie militarã pentru dezvelirea bustului generalului Teleman din incinta Batalionului, unde vor fi depuse coroane si jerbe de flori. De asemenea, ziua de 4 iulie va fi încãrcatã de evenimente la Husi. Cu începere de la orele 8.30 se vor depune coroane si buchete de flori la mormântul generalului aflat la Cimitirul „Sfântul Toma” apoi, de la 9.30, se va desfãsura încã o ceremonie, în cadrul cãreia vor fi depuse flori si coroane la statuia generalului din parcul „Alexandru Ioan Cuza”. Ziua se va încheia cu un simpozion pe tema „In Memoriam Gheorghe Teleman”, urmat de un moment literar artistic, ambele având ca loc de desfãsurare Cercul Militar. Printre invitatii care vor asista la momentele comemorative se numãrã autoritãtile locale si judetene, reprezentanti ai MApN (Ministerul Apãrãrii Nationale) si ai MAI (Ministerul Afacerilor Interne) sau profesori. „Cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la moartea generalului Gheorghe Teleman vom organiza mai multe activitãti comemorative care se vor desfãsura pe o perioadã de 3 zile. Generalul husean este un personaj de seamã al istoriei noastre si trebuie sã rãmânã viu în memoria colectivã a comunitãtii husene”, a spus Liviu Vivian Petroi, reprezentantul Cercului Militar Husi.
Un mare general de armatã si om politic
Contemporan cu domnitorul Alexandru Ioan Cuza si veteran al Rãzboiului de Independentã (1877- 1878), Gheorghe Teleman este unul dintre personajele marcante ale Husului. Nãscut la data de 16 octombrie 1838, la vârsta de 18 ani s-a înrolat ca voluntar în armatã. Remarcat pentru curajul si devotamentul sãu, Gheorghe Teleman a fost avansat de la gradul de sergent, pânã la gradul de general de divizie. Sub conducerea sa, Regimentul 4 Infanterie Iasi a participat la Rãzboiul de Independentã, contribuind la nimicirea armatei otomane încercuitã la Plevna. Dupã aceastã izbândã, ostasii Regimentului, în frunte cu bravul lor comandant, au participat în ianuarie 1878 la zdrobirea grupãrii otomane din Cetatea Vidinului. Pentru priceperea, devotamentul si spiritul de sacrificiu dovedite în luptele cu turcii, Gheorghe Teleman a fost decorat cu înalte ordine si medalii precum Steaua României în grad de ofiter, Virtutea Militarã de aur, Trecerea Dunãrii si Apãrãtorii Independentei. Dupã iesirea la pensie a fost ales deputat si senator în Parlamentul României, apoi a devenit prefect de Husi. S-a stins din viatã la 4 iulie 1913, dar acest fiu de frunte al Husului va rãmâne pentru totdeauna în memoria noastrã colectivã, drept un mare erou al României.