Hușenii de pe străduțele izolate vor să fie observați de asfaltatorii orașului
CERINȚE… Dacă tot s-a pornit ofensiva asfaltării municipiului Huși, pe cele din urmă străzi care, ce-i drept, au așteptat multă vreme până să fie reabilitate, localnicii de pe străzile mici, de legătură, vor ca nici ei să nu fie uitați. De pildă, hușenii care stau pe o bucată mai izolată de pe strada Ana Ipătescu, de la numelere 19 până la 27, roagă Primăria să nu ocolească acest capăt de drum, omis atunci când a fost modernizat segmentul principal. Sunt doar zece gospodării, spun oamenii, iar trei dintre proprietari au mașini, pe care le parchează pe trotuare pentru că, mai ales dacă plouă, străduța devine impracticabilă.

Asfaltul, așteptat pe toate ulițele locale
Oamenii au văzut că în ultima vreme, Primăria dă dovadă de perseverență și s-a apucat să pună asfalt pe mai multe străzi mici, de trecere, ceea ce le-a dat curaj. „O vecină a fost la primărie, la domnul primar, dar nu a rezolvat nimic. Noi ne dorim doar atât, ca cei de la Primărie să nu ne uite. Zece familii, atât suntem. Dacă s-a făcut strada cea mare, cât era să ne toarne și nouă un pic de asfalt. Poate se va întâmpla, că l-am auzit pe domnul primar că mai are puține străzi de modernizat și poate ajunge și la noi. Noi vrem doar să nu ne uite”, au spus petiționarii de pe Ana Ipătescu.
Îhî! Luați cu ceapulan !