CERCETAT În noaptea de noaptea de 8 spre 9 iulie a.c., sub pretextul efectuãrii unui apel telefonic, Alexandru Hotoiu, de 20 de ani, din municipiul Bârlad, a reusit sã-si însuseascã fãrã drept telefonul mobil, în valoare de 350 lei, al unui tânãr de 20 de ani, din aceeasi localitate. În cauzã a fost întocmit dosar penal sub aspectul sãvârsirii infractiunii de furt calificat. Urmare a cercetãrilor efectuate de cãtre politistii de investigatii criminale bârlãdeni, acestia au stabilit cã Alexandru Hotoiu a mai comis trei infractiuni de furt calificat (din locuinte) pe raza localitãtii de domiciliu. Astfel, în perioada 7 – 14 iunie a.c., acesta a intrat prin escaladarea gardului împrejmuitor în curtea unei locuinte, dupã care, prin efractie, a pãtruns în imobil, de unde a sustras un televizor si mai multe obiecte casnice. Valoarea prejudiciului în cazul acestui furt depãseste suma de 1.000 lei. La sfârsitul anului 2013, tânãrul a intrat în casa unei persoane din municipiul Bârlad pe care o cunostea, de unde a sustras o pereche de încãltãminte, în valoare de 100 lei. Un alt furt probat de cãtre politisti a avut loc la începutul anului trecut. Alexandru Hotoiu a pãtruns fãrã drept în curtea unei locuinte aflatã în constructie, de unde a sustras mai multe unelte, în valoare de aproximativ 1.000 lei. Prejudiciul total se ridicã la valoarea de 2.500 lei, politistii reusind recuperarea bunurilor sustrase (cu exceptia telefonului mobil) si înapoierea acestora pãrtilor vãtãmate. “Tânãrul, cunoscut cu antecedente penale, a fost retinut pe bazã de ordonantã de cãtre politisti în ziua de 27 august a.c., fiind prezentat la Parchetul de pe lângã Judecãtoria Bârlad, respectiv la Judecãtoria Bârlad, cu propunere de arestare preventivã. Instanta si-a însusit propunerea parchetului si a emis pe numele acestuia mandat de arestare preventivã pentru o perioadã de 30 de zile”, a declarat agent principal Alina Tonicã, responsabil mass-media în cadrul Inspectoratului Judetean de Politie Vaslui.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.