IasiMoldova

Hoț căutat de poliție, prins la Iași. Ar fi furat 6000 de euro dintr-un imobil

Polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Iași au prins un tânăr urmărit pentru furt calificat, care se sustrăgea punerii în aplicare a unui mandat de arestare emis de instanță.

Bărbatul, în vârstă de 26 de ani, este din comuna Țibănești și a fost depistat pe 5 martie în municipiul Iași de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale – Biroul Urmăriri.

Mandat de arestare emis de instanță

Potrivit anchetatorilor, pe numele tânărului fusese emis, pe 3 martie, de către Judecătoria Iași un mandat european de arestare în lipsă pentru o perioadă de 30 de zile. Acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Acuzat că a furat 6.000 de euro dintr-un apartament

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit că, în noaptea de 16 spre 17 februarie, tânărul ar fi pătruns într-un imobil din municipiul Iași. De acolo ar fi sustras suma de aproximativ 6.000 de euro. După ce a fost identificat și prins de polițiști, bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Iași. Acesta urmează să fie prezentat în fața magistraților de la Judecătoria Iași pentru continuarea procedurilor legale…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/hot-cautat-de-politie-prins-la-iasi-ar-fi-furat-6000-de-euro-dintr-un-imobil–1840874.html

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button