Local

Horele de după “Hora din Străbuni” – sfidare dusă peste limite

La Vaslui, pentru aproape toți locuitorii orașului, diminețile arată la fel. Oamenii forfotesc spre locurile de muncă, marea lor majoritate fiind vizibil abătuți. Cele mai multe familii de la noi  sunt măcinate de probleme și neajunsuri, căci astea sunt vremurile pe care ne vedem obligați să le trăim. Începând cu 1 august însă, ni s-au animat diminețile noastre gri cu o altă categorie de personaje – vasluienii de lux, care fac drum întors de la “schimbul III”, mergând veseli către case pentru a se odihni după încă o petrecere numită sugestiv “Recepție” pe bani publici, din categoria horelor de după Hora din străbuni.  Sfidând efectiv opinia publică, zecile de mesaje de revoltă ale cetățenilor, afișate online, ca urmare a demersurilor jurnaliștilor prezentate în ultimele zile, primarul municipiului Vaslui nu se dezminte și forțează orice limite ale bunului-simț. Deși Consiliul Județean Vaslui nu a alocat nici un leu pentru petreceri după Festival (pentru că echipa CJ nu a găsit justificare legală pentru asemenea sindrofii) Primăria Vaslui, separat de ce s-a transmis consilierilor locali la ultima lor ședință, organizează se pare, seară de seară, mega-bairame.

Vă reamintim că la ultima ședință de CL, aparatul de specialitate al primarului, pentru a câștiga indulgența consilierilor locali, a propus spre aprobare niște sume pentru o singură recepție de deschidere, la Classic. Numai că acea recepție luxoasă a priit tuturor și s-a multiplicat automat și pentru următoarele nopți. Joi noaptea s-a petrecut la Tosca. Vineri noaptea festinul de la Poligonul Paiu a fost unul de pomină, pentru un număr record de cheflii, estimat între 1500 și 2000 de oameni. Toate acestea pentru că invitații speciali la Festival trebuie impresionați maxim, dar mai ales funcționarii publici care se ocupă de organizare trebuie răsplătiți și ei cumva, măcar cu nopți de ospăț regesc, joc și voie bună până în zori. Doar merită și ei, deși toți sunt salariați în sistemul bugetar, marea lor majoritate cu salarii brute de peste 10.000 lei.

Teatrul de Vară funcționează fără aviz ISU

Dacă față de vasluienii lui de lux primarul este, în aceste zile, maxim  de grijuliu, se pare că nu aceeași grijă a manifestat-o edilul nostru pentru locația care găzduiește Festivalul Hora din străbuni. Teatrul de Vară nu deține, nici până la această dată, autorizație ISU și nici nu va obține, dacă luăm în calcul indolența municipalității, care de mai mulți ani nu s-a preocupat să rezolve această problemă gravă a unui edificiu situat în centrul orașului. Nici nenumăratele somații ale echipei ISU Vaslui, nici amenzile consistente aplicate anual, nu l-au mobilizat pe primar să își autorizeze obiectivul. Cu câteva ore înainte de Festival, interiorul Teatrului de Vară arăta, chiar de la o primă vedere, ca și când s-ar fi făcut reparații superficiale și pe mare grabă, pe ultima sută de metri: scări crăpate și neglijent cârpite, pereți scorojiți de ploi și, pe alocuri, înverziți de mucegaiuri și umezeală infiltrată la baza lor. Zonele foarte afectate au fost acoperite de organizatori cu bannere imense, cu sigla festivalului. Și gata pregătirile de festival internațional! Greu de înțeles cum acest edificiu cultural în aer liber se degradează atât de mult, de la an la an. Cei din Primărie spuneau, în anii din urmă, că în mod constant se fac reparații peste reparații aici, superficiale însă, tocmai pentru ca o firmă de construcții abonată la fonduri publice să primească mereu lucrări aici (Romold, firmă cu zeci de obiecte de activitate, fără însă a excela pe vreunul).

Cetățenii de Onoare ai Vasluiului, ignorați de autorități

Revenind la festivalul vasluian, organizatorii au anunțat, plini de emfază, cât de mare este interesul vasluienilor pentru biletele și abonamentele puse la vânzare – abonamentele chiar s-au epuizat. Cu certitudine că acesta este și motivul pentru care cei mai mulți dintre reprezentanții autorităților publice locale nu și-au achiziționat bilete sau abonamente, prețul fiind derizoriu: ca să rămână suficiente pentru vasluieni (aleșii intră gratis, având prioritate de aleși ai poporului). La propunerea unor cetățeni, au fost încropite pe grabă câteva măsuri pentru acces facil la spectacole al persoanelor cu dizabilități. Nimeni însă nu și-a amintit, ca mai întotdeauna, de Cetățenii de Onoare ai orașului. Niciunul nu a fost invitat oficial, prin asigurarea de locuri în sala de spectacole pentru cele 5 zile de festival, așa după cum prevede Regulamentul dedicat lor, aprobat de autorități. Nu pare să fie asta o mare problemă, căci Cetățenii de Onoare ai Vasluiului s-au obișnuit să fie ignorați încă din prima zi când li s-a conferit o asemenea distincție onorantă. Partea frumoasă a acestui festival, cea din fața reflectoarelor, este transmisă în direct, pe TVR Iași. Culisele însă vor rămâne în seama jurnaliștilor, căci aceasta este una dintre misiunile noastre: să prezentăm realitățile necosmetizate ale unui oraș care la anul își va redecide soarta.  Festivalul Internațional de Folclor “Hora din străbuni” se îndreaptă către final. La nivel național, legile anunță un an auster – OUG 34/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare obligă la reducerea cu 10% a cheltuielilor publice aprobate. La nivel local însă, Pavăl și Buzatu au propriile lor legi, cele ale chiolhanurilor și banilor risipiți după bunul plac.


24 comentarii

  1. Trifan(maradona) a ajuns vice din prostul copiilor care era? 🤣🤣🤣🤣🤣
    Si braniste, un fyte babe la silvic, tot vice? Baaaaa, da’ prosti mai sunt Vasluienii!!! Votati ca oile pe mai departe si tori retarzii isi vor bate joc de banii vostri!!!!
    🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣

    1. E bine dacă doar ăștia sunt asa ceilalți sa înțelegem ca sunt perfecti și impecabili din pozele înșirate.

    1. Sint si prosti gramada. Se filmeaza si posteaza pe internet dupa care se supara ca sint luati la biza.
      De controale nu au ei stres. Auditoarea lor invirtea dansurile si fripturile in primele rinduri chiar. De mina cu braniste cu directoarea de la social si toata gloata. Ce bine e la primarie nu i asa EGRETA?
      Nu e ca la banca cu plan de realizat. Tot sa fii auditoarea primarului.

  2. Foarte mare dreptate aveti domnilor de la Vremea Noua. Dar nu ai cu cine in orasul asta adus la stadiul de rumegatoare, la stadiul de om al pesterii.
    Aveti dreptate…dar sa stiti ca la fel ar fi facut si partidele din opozitie, cel putin la Vaslui, asa ceva nu exista, sunt la fel de fomisti ca astia de la pesede😡 Clujul castiga 3-4 mil de euro dupa Untold, Vasluiul ramane cu o gaura de 1.5 mil euro!!!
    Cam asta e diferenta😮 Spitatul tbc sta sa cada peste nefericiti, dar noi ne permitem sa aruncam banii pe geam. Sa nu mi spuneti careva, ca orasul Vaslui, va capata recunoastere internationala, vor veni investitorii, datorita festivalului asta, ca nu va crede nici bunica din groapa.
    De doua zile , mi a crescut un plaman in plus, totul datorita aerului curat care a pus stapanire pe oras….ce inseaman un transport ecologic😜

  3. Nu-i interesează decât lălăieli, hore, fanfare și urmează și Zilele Vasluiului , probabil.
    Asta în timp ce Palatul Copiilor este o ruină, peste stradă lângă Casa Albă ditamai groapa prăsită de zeci de ani
    . Spitalul Străvechi are 120 de ani, cinema-ul Modern și Independența sunt in aceeași stare de paragină și degradare.
    În capătul celălalt al orașului, Unitatea Militară de la nord e și ea o ruină care se va prăbuși singură.
    Casa de Cultură este un dezastru plin de mucegai, vechi, peticită în interior cu huse și o traversă. Prin tavan s-a infiltrat apa și tot timoul sunt pete.
    Aseară la ora 23.00 asfaltau Traianul prin crucea gării, lucrare de 200 de metri cu care se câcâie de 6 luni. Tot acolo prin fața magazinului la 2 pași,cofetăriei, barului și ce este acolo nu mai este nici o bancă și nici un coș de gunoi, toate ambalajelele ajung în tufușurile de brazi.
    Singurii investitori care au clădit ceva sunt cei cu magazine gen Lidl și zona de lângă Kaufland.
    In rest nimeni nu vede nimic, deși sunt zeci de oameni într-un aparat supraîncărcat cu primar și viceprimar.
    O ȚĂRĂNIE generalizată, fără a dori să insult țăranii!

    1. 😅😅 Eu nu înțeleg cum naiba le trebuie 6 luni sau de când au început, pentru a asfalta 1 km de șosea..😅Și aia cu Palatul Copiilor,la fel..parca vezi că îl face tot un cazino ,precum clădirea de lângă Poștă..cea mai mare prostie..au mai deschis și o terasă ,cică „centrul vechi”😅..că doar asta se deschide săptămâna de săptămâna..Te doare mintea.

  4. Numai cei deștepti înțeleg ceea ce relatează cei din presa vasluiană Vremea Nouă prin toate articolele ce le expun sa se deștepte cetățeanul.
    Voi nu vedeți ca Buzatu PSD cu gașca lui își fac campanie electorala, se distrează cu banii cetățenilor care muncesc din greu să-și întrețină familia și sa iși plătească datoriile? Chiar nu vedem ce se întâmplă cu banii noștri, ai tuturor. Buzatu este mai dictator decât a fost Ceaușescu.112, politia, procuratura, DNA, și alte instituții…. ia vedeți ce ascunde buzila cu aceasta afirmație? „despre asta sa nu vorbim acuma și aici”

    Să vedem în 2024 câți sunt proști, tembeli, ragalii și unde vor pune stampila .

  5. Mda…s-au cam bagat autoritatile locale cu evenimentul asta peste luna diasporei….eu cred ca intentionat au facut….da’ n-ajunge Ionica primar…….. 🙂 🙂 🙂

  6. N-am fost niciodată, nu e genul meu de cultura, dar vad ca e full de spectatori.
    Aia e, înseamnă ca le place, aia se cere aia se da, baiul din cate înțeleg e ca n-au fost invitați cetățenii de onoare unde tot voi ziceți ca e un chiolhan nesimțit
    Cine sa va mai înțeleagă

  7. Ce, v-a anuntat sefu plantatiei in sedinta de la prima ora ca nema petreceri de acum?
    V-a luat capu, drept? Nici n-ati apucat in primele trei nopti sa va lipiti si voi de vreo asiatiaca, vreo columbiana ceva ca s-a scos stecheru din priza de la bairamele voastre.
    Hai somn usor la noapte! Nu dormiti, nu cresteti mari!

  8. Lucian,bai porc îmbâcsit, șantajist eșuat, frustrat impotent,namila de mizerie umană, te mai suporti? Ai sa mori de oftica intr-o zi. Niciuna din “campaniile” tale nu au succes. Încerci sa denigrezi orice lucru bun se face in județul asta. Transmiți numai mesaje calomnioase si denigratoare fata de județul si orașul in care trăiești. Ai contribuit la imaginea negativă atribuita Vasluiului si vasluienilor. Futu-ti morții matii de gunoi.

    1. Versioane, ce îți mai place shaorma cu de toate făcute de Anuța, buzila, Pavăl și toate javrele ca tine care sărăcesc acest județ, îți arunca în gura ta de câine javra flocos fără minte câte o firmitura sa le ții partea. Mars potaie javra ce ești ca nu înțelegi nimic din ce scrie în acest articol.
      Nu ai fi scris acel comentariu la adresa d-lui Timifticiuc care spune adevărul, tu faci parte din caracatița lor de hoți, parsivi și mincinosi, mare lingău ești Versioane.

  9. Municipiul Vaslui sărbătorește cu mândrie tradiția Horele de după Horă din străbuni, sub conducerea inginerului Vasile Pavel, primarul nostru dedicat.

    Horele de după Horă din străbuni au constituit un eveniment remarcabil, susținut cu entuziasm de Primăria Municipiului Vaslui și liderul nostru iubit, inginer Vasile Pavel. Această manifestare culturală și socială a adunat comunitatea într-o atmosferă unitară, valorizând astfel rădăcinile noastre și promovând identitatea locală.

    Cu sprijinul necondiționat al primăriei și angajamentul constant al primarului nostru, Horele de după Horă din străbuni au fost un succes răsunător, reconfirmând legătura noastră profundă cu tradițiile strămoșești. Această sărbătoare a evidențiat responsabilitatea și implicarea comunității, arătând că împreună putem păstra vie moștenirea noastră culturală.

    Mulțumim tuturor celor care au contribuit la organizarea evenimentului, inclusiv voluntarilor și comitetului organizatoric. Prin eforturile lor, am reușit să aducem bucurie și sărbătoare în inimile locuitorilor din Municipiul Vaslui, dovedind lumii întregi frumusețea și diversitatea culturală a comunității noastre.

    Încurajăm pe toți să sprijine și să promoveze cu mândrie valorile noastre tradiționale, menținându-ne astfel unitatea și angajamentul față de patrimoniul cultural al municipiului nostru. Cu încredere în viitor, continuăm să construim un oraș puternic, în care tradiția și modernitatea coexistă armonios, asigurând astfel un viitor strălucit pentru toți locuitorii noștri.

    #HoreleDinStrabuni
    #IdentitateCulturala
    #MunicipiulVaslui
    #PrimarVasilePavel

    1. Să trăiți domnu vice!
      Dar ce mişto ați cârnit-o! Mă jur pe steagul lgbt. Asta înseamnă să fii bun politician să faci din scroafă antilopă.
      V-a suflat Gergică discursul….Nu cred că pe el nu îl ajută telectu şi e şi stresat. A aflat că după luna august papapa. A aflat că sefuțu lui a aflat de mânăriile pe care le face cu vicele. Degeaba acuma se prefac ei că nu se cunosc. Vor avea soarta celuilalt tandem vice-blonda supremă care au zburat după ce şi-au țepuit şeful.
      Domnu primar nu aveți noroc la oameni. Creşteți şerpi venişoşi care iaca ce fac

  10. Wăi „vreme noua”, nu stiți ce sa mai scrieți prin gazetă și atunci veniți cu goange de acest gen ,împroșcați in stingă și dreapta, vă …scoateți singuri în evidență că voi ați spus,că voi ați atras atenția…ca și cum ce spuneți voi e sacru pe tărîm vasluian.
    Lăsînd deoparte „problemele” evidențiate ,constat doar parțialiatatea voastră fața de clientela politică locală.

    1. Dorel ai nume predestinat.
      Ca să vezi ce politizată e presa te invit la Sala Sporturilor, mâine seară, când se anunță ploi.
      Iti ofer biletul meu, că eu acolo nu mă duc să crăp asfixiat de căldură ori să ard ca un şobolan de la cel mai mic scurt circuit produs. A invelit primarul tot terenul de joc in zeci de metri de cârpe, cică să dea bine. A blocat cele două iesiri de te teren cu cerşafurile astea. Căile de evacuare srabilite de ISU in caz de incendiu sunt opturate.
      Du-te Dorele la festival. Eu te voi urmări de acasă cum curg apele de pe tine si dai din mâini ca prostul.
      Ti-e ruşine cu tine si cu ce prostii zici sau de ce nu iți dai numele real? Sunteți penibili!!!

    1. Da. Niste tampiti care exagereaza
      Din buzunarul tau si al nostru tocmai s-au evaporat 8 miliarde
      Stii pe ce s-a cheltuit jumate din suma asta astronomica? Pe bairamele astea de dupa miezul noptii. Haleala, bautura, dj eala si inchirieri de restaurante.
      Cum te simti acum? Exagerat de tras in teapa chiar pe banii tai asa-i? De asta intai sa gandesti apoi sa vorbesti.

  11. Asta se intampla cand doi plozi saraci lipiti pamantului oblojiti pe la Vaslui de prin judetul Iasi ajung conducatori de trib
    De unde nu aveau nici sare pentru mamaliga acum se scalda in bani si ce sa faca ei cu atatia coco??? Isi cumpara mancare si bautura pentru toate neamurile si toti lingaii lor si se imbuiba pana borasc. Asta le-a lipsit odata, asta fac acum. Sechelele copilariei ce sa mai! Noi asistam si platim platim platim…..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button