Halatele albe, în grevã japonezã

Pânã miercuri, inclusiv, cadrele medicale din judetul Vaslui vor purta pe bratul drept o banderolã tricolorã. În acest mod activitatea nu este afectatã, însã halatele albe amenintã cã dacã revendicãrile nu vor fi solutionate, se va ajunge la grevã generalã. Principalele revendicãri ale acestora sunt: alocarea a 6% din PIB pentru sãnãtate (în prezent 4%), mãrirea salariilor pentru toate categoriile de personal sanitar, începând cu 1 ianuarie 2014, mentinerea sistemului actual de organizare a spitalelor si respectarea normativelor de personal si elaborarea regulamentelor de sporuri. „Greva japonezã nu înseamnã încetarea activitãtii. Se va purta doar o banderolã tricolorã, timp de trei zile. La grevã au semnat si medicii, iar asta înseamnã cã vorbim de circa 650 de persoane din cadrul spitalului bârlãdean. Pe data de 2 noiembrie, va fi organizat la Bucuresti un mars de protest. Conform programului, la ora 11.00 se va manifesta la Ministerul Sãnãtãtii, dupã care vom merge la sediul Guvernului. Din judetul Vaslui delegatia va cuprinde în jur de 40 de cadre medicale. Dacã nici dupã acest mars revendicãrile noastre nu vor fi solutionate, vom recurge cu sigurantã la greva generalã”, a declarat Cristi Puteanu, presedintele „Sanitas” Bârlad. Este pentru prima oarã în ultimii 10 ani când toate halatele albe, indiferent cã este vorba de medici, psihologi, infirmiere, medici stomatologi, biologi, asistenti sau farmacisti, îsi unesc fortele în încercarea de a schimba ceva din sistemul actual.