Hackerville şi Camorra: cum i-au ajutat românii pe mafioţii italieni să spele zeci de milioane de euro. Banii din zidul unei vile şi „avionul condamnaţilor”
Pe parcursul anului trecut, au avut loc o serie de acţiuni de amploare în Italia şi România, cu descinderi în Genova şi Hackerville – oraşul Râmnicu Vâlcea, într-un dosar de spălare de bani de milioane de euro, în spatele căreia există o grupare periculoasă, cu legături până mafia din Italia. Descinderile s-au lăsat cu peste zece arestări, în ambele ţări. La vremea respectivă, autorităţile române au fost destul de rezervate în informaţii, în timp ce în Italia au ieşit la iveală dedesubturile unei afaceri în care se spălau 20 de milioane de euro pe an, bani care au fost găsiţi ascunşi chiar şi în zidul unei vile din România, după cum aveau să descopere anchetatorii. Italienii nu au fost zgârciţi în detalii nici când a venit vorba despre identitatea celor implicaţi în afaceri. Nu s-a spus însă nimic despre perioada de când operează reţeaua, ci doar că se lucrează la caz de cel puţin doi ani. Membrii reţelei clonau site-uri de vânzări diverse, apoi trăgeau ţepe celor interesaţi să achiziţioneze un produs, vacanţe sau chiar case de vacanţă la preţuri de chilipir. Milioane de e-mailuri păreau trimise în numele unor bănci sau companii de asigurare, pentru obţinerea informaţiilor necesare în a accesa conturile. Românii emigraţi în Italia erau cei care se ocupau de escrocherii, postând zeci de reclame pe portaluri foarte populare, precum Subito.it sau Airbnb, dar şi pe altele mai puţin cunoscute, a dezvăluit presa italiană care a explicat inclusiv greşelile care au fost făcute de către infractori, greşeli care au dus la prinderea acestora.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.