spot_img
8.3 C
Vaslui
02-nov.-2024
spot_img

Guvernul vrea să „echilibreze” salariile bugetarilor prin OUG. Când vor crește cele mai mici salarii

- Advertisement -

Guvernul discută în ședința de astăzi o ordonanță de urgență care să „echilibreze” salariile cele mai mici ale bugetarilor, a anunțat premierul Dacian Cioloș.

Dacian Cioloș a mai spus că ordonanța se va aplica din a doua jumătate a acestui an și a motivat-o prin nevoia de a corecta anumite lucruri „imorale sau chiar ilegale” din salarizarea bugetarilor.

Cioloș a mai anunțat că Executivul va pune în dezbatere publică și un proiect de lege privind salarizarea unitară a bugetarilor, împreună cu un proiect de lege privind reforma administrativă.

Potrivit premierului, miercuri are loc o primă discuție pe marginea proiecutului de Ordonanță de Urgență, urmând să fie adoptat în ședința de săptămâna viitoare, dupa discuții cu partenerii sociali, potrivit Hotnews.ro.

„Astăzi vom avea o primă discutie pe acest proiect de ordonanță, cu obiectivul de a-l adopta săptămâna viitoare, după discuțiile cu partenerii sociali, în așa fel încât să fie aplicabil din a doua jumătate a acestui an”, a spus Cioloș.

Premierul consideră că Ordonanța de Urgență este necesară în vederea unei corectări imediate a disfuncționalităților legate de salarizarea bugetarilor. „Astazi o sa avem o prima discutie pe un proiect de OUG pe care ni-l putem asuma noi, ca Guvern, si care vine cu ideea unei corectari imediate a disfunctionalitatilor care au venit pe fondul cresterii salariului minim si a comprimarii claselor salariale in jumatate inferioara a grilei de salarizare”, a precizat Ciolos.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/legea-salarizarii-bugetarilor-pe-masa-guvernului-in-sedinta-de-miercuri_1919107.html#ixzz452HkXgmj
Follow us: @realitatea on Twitter

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.