Din septembrie 2012, toate gradinitele din municipiul Bacau, cu o singura exceptie, isi vor pierde personalitatea juridica devenind structuri ale unor scoli gimnaziale sau colegii. Reorganizarea retelei scolare a fost aprobata ieri, in unanimitate, intr-o sedinta extraordinara a Consiliului Local din Bacau. Schimbarea este impusa de punerea in aplicare a Legii Educatiei Nationale care prevede introducerea, din anul scolar 2012 – 2013, a clasei pregatitoare in invatamintul primar.
Noua retea rezolva, in opinia conducerii Inspectoratului Scolar Judetean, problemele de spatiu si de resurse umane implicate de transformarea grupei pregatitoare, din invatamintul prescolar, in clasa pregatitoare, in invatamintul primar.
“Venim cu o propunere de retea unanim acceptata de grupurile politice si de Inspectaoratul Scolar Judetean Bacau. Cred ca acesta este un lucru foarte bun pentru suflarea din educatia din municipiul Bacau”, a declarat Romeo Stavarache, primar al municipiului Bacau.
“Din acest an, reteaua unitatilor de invatamint preuniversitar se organizeaza de catre autoritatile administratiei publice locale, cu avizul conform al inspectoratelor scolare. In noua formula de retea, unitatile de invatamint isi vor putea gestiona spatiul corespunzator pentru implementarea clasei pregatitoare din septembrie 2012 si pot gestiona in comun resursele umane.
Singura unitate de invatamint prescolar care-si pastreaza personalitatea juridica este Gradinita «Agricola», care are un regim mixt, cu parteneriat privat”, a declarat Florin lazar, inspector general al Inspectoratului Scolar Judetean Bacau. Singura unitate de invatamint gimnazial afectata de reorganizarea retelei este Scoala “Ion Luca”, unitate care va fi absorbita de Colegiul Tehnic “Letea”.
Conducerea ISJ mai spune ca formatul de retea votat de consilierii locali elimina costurile pentru implementarea clasei pregatitoare dar nu presupune disponibilizari. “Directorii gradinitelor vor deveni directori adjuncti ai scolilor gimnaziale care a absorbit structurile”, sustine Lazar. Odata cu noua retea scolara a fost votata si schimbarea denumirii “Scoala cu clasele I – VIII” in “Scoala gimnaziala”. In tabelul alaturat puteti vedea noua retea scolara.