Grãdina Publicã Bârlad, zãmislitã din dragostea unui domnitor pentru frumoasa Marghiolita, a fost cel mai mare parc din România

CRÂMPEIE DE ISTORIE…Grãdina Publicã din Bârlad are o istorie proprie, care-i dã acestui obiectiv public un parfum aparte. În trecut aici veneau scriitorii vremii si, slavã Domnului, a fost o generatie de exceptie. Acestia erau adesea vãzuti cugetând si scriind acolo pe bãnci. Garabet Ibrãileanu, Alexandru Vlahutã, Victor Ion Popa, George Tutoveanu sau Nicolae G. Rãdulescu – Niger sunt doar câteva dintre numele care apar în istoria acestui loc. Grãdina a fost oferitã în dar de domnitorul Mihail Sturdza unei boieroaice frumoasã foc, din Bârlad. Este vorba de Marghiolita, iar pentru aceastã frumoasã femeie a fost construitã cea mai mare Grãdinã Publicã din sec al XIX-lea din România! Tot în Grãdina Publicã, elevii de la „Codreanu” erau grupati în jurul lui Vlahutã, atunci când era vorba sã facã „isprãvi”: „Viata lor era dominatã de un romantism feciorelnic, datorat lecturilor de poezii, în special ale celor publicate de Eminescu prima oarã în Convorbiri literare, care corespundeau cu aspiratiile vârstei, nevoii firesti de idealizare”, a spus Paul Bujor, profesor la Universitatea din Iasi, coleg cu Alexandru Vlahutã la Liceul „Gheorghe Rosca Codreanu”.

Potrivit uneia din cele mai inedite legende ale Bârladului, Grãdina Publicã, veche zonã verde a orasului, a fost realizatã la comanda lui Mihail Grigoriu Sturdza voievod pentru a intra în gratiile frumoasei Marghioala, sotia unui boier erudit. Conformei legendei, Grãdina Publicã din Bârlad dateazã din 1834 si a fost realizatã în partea de nord a orasului pe locul unui codru secular, în apropiere de locul unde aveau conace boierii urbei. Se spune cã în 1834, Mihai Grigoriu Sturdza voievod, domnitor al Modovei în perioada iunie 1834-iunie 1849, s-a oprit la o masã domneascã în târgul „Berladului” în timp ce se întorcea de la Constantinopol. La acea masã au luat parte boierii locului si sotiile lor, printre care eruditul boier Iordache Iamandi si sotia sa Marghioala. Femeia era de o frumusete rãpitoare si, pentru a-i intra în gratii, domnitorul a dat ordin sã se întemeieze în exteriorul târgului un parc întins pe 15 hectare. A apelat la toti proprietarii din zona Tutovei sã trimitã puieti de copaci din cele mai deosebite esente si, sub directiunea grãdinarului Schteiner de la Epureni, a fost sãditã grãdina pe 10 fãlci de teren. Datoritã acestei doamne, dupã cum a rãmas în scrierile locului, Bârladul secolului XIX a ajuns sã aibã cea mai frumoasã grãdinã din tarã. „E o legendã frumoasã la care se face trimitere în câteva cãrti. Se stie cã domnitorul trecea prin Bârlad în drumurile sale, dar nu existã nicio dovadã a existentei boieroaicei Marghioala. Dacã ar fi sã localizez domeniul unde locuia aceasta, ar fi conacul care se afla în preajma Grãdinii Publice, pe locul unde a fost SC FEPA Bârlad”, a spus în urmã cu câtiva ani Marcel Proca, profesor de istorie la Bârlad.

Pe 24 ianuarie 1859 s-a jucat Hora Unirii în Grãdina Publicã

Grãdina Publicã din Bârlad, înainte de renovare era recunoscutã drept unul dintre cele mai frumoase parcuri naturale din zona Moldovei. Au scris despre mirajul acestui loc „Oameni de calibru ai culturii românesti”: George Cãlinescu, Garabet Ibrãileanu, Victor Ion Popa, Alexandru Vlahutã, Vasile Voiculescu etc. În acest parc a fost jucatã „Hora Unirii” pentru prima datã la Bârlad, adicã chiar în orasul de bastinã al bârlãdeanului Al. I. Cuza, primul domnitor al României moderne.

Garabet Ibrãileanu si multi alti scriitori au adorat Grãdina Publicã

Dupã ce Vlahutã a terminat liceul, a venit rândul unui alt tânãr sã se îndrãgosteascã de grãdinã: Garabet Ibrãileanu. El a învãtat la acelasi liceu, la Codreanu (1887 – 1890) si, ca si Vlahutã, îsi petrecea timpul liber mai mult pe alei, la umbra arbustilor. El spunea cã Grãdina Publicã din Bârlad este cea mai frumoasã. Iatã ce a scris, depãnând amintiri despre Bârlad: „O altã fericire era Grãdina Publicã, mare si misterioasã ca o pãdure, în care am auzit, într-o searã cu lunã, dupã o zi cu ploaie, un flaut dintre niste copaci, iar în iunie, când preparam examenele, ne duceam sã învãtãm în pãdure, la patru dimineata. Niciodatã ca la Bârlad nu am dus o asemenea viatã de idei”, a spus Garabet Ibrãileanu. Tot grãdina a fost cea care i-a inspirat pe Emil Gârleanu, George Tutoveanu si Dimitrie Nanu, atunci când au întemeiat revista „Fãt-Frumos”. „Am hotãrât, dupã nesfârsite preumblãri si discutii, pe sub boltile aprinse de fior ale grãdinii publice, într-o primãvarã timpurie, scãldatã în viorele si senin”, îsi amintea George Tutoveanu, într-un interviu apãrut în 1929, în revista „Scrisul nostru”.

Primul zbor aviatic pe ruta Bucuresti – Bârlad a avut drept aeroport Grãdina Publicã

De Grãdina Publicã se leagã si primul zbor aviatic Bucuresti – Bârlad. Era pentru prima datã când bârlãdenii au vãzut un avion. Generalul aviator Gheorghe Negrescu, fost elev la „Corneliu Codreanu”, unul dintre cei mai mari piloti pe care i-a avut vreodatã România, a fãcut (în 1912) un zbor la Bârlad. Aterizarea, în spatele Grãdinii Publice, a fost o adevãratã sãrbãtoare. Cetãtenii orasului, în frunte cu profesori si elevi de la liceul unde învãtase, i-au fãcut o primire entuziastã si l-au invitat la o receptie, datã în cinstea lui, ocazie cu care i-au oferit un ceas din aur. Putini stiu cã, prin 1917, generalul Eremia Grigorescu, eroul de la Mãrãsesti, care îsi avea Cartierul general al armatei la Bârlad, fãcea, seara, plimbãri lungi prin grãdinã. „Era în anii când, copil fiind, cu tovarãsi de zbeng si de hoinãrealã, pe câmpiile Bârladului ne jucam de-a rãzboiul, având în loc de sabie câte un hluj de pãpusoi si când puneam urechea la pãmânt sã auzim bubuitul tunurilor din triunghiul de foc Oituz, Mãrãsti, Mãrãsesti”, îsi aminteste G.G. Ursu.

„Sedintele de sub felinar” cu Victor Ion Popa, Mihail Lungeanu, Vasile Voiculescu, Tudor Pamfile si Alexandru Vlahutã

RAIUL SCRIITORILOR…La sedintele Academiei Bârlãdene de joi, care se tineau în casa profesorului Bulbuc, „academistii”, la semnalul lui Tutoveanu, de la o anumitã orã, veneau în grãdinã, organizând asa-zisele „sedinte de sub felinar”. Romulus Dianu scria cã, în timpul refugiului national din Primul Rãzboi Mondial, „lipsa de combustibil fãcuse din gardurile si copacii grãdinii publice un jaf licit”. Chiar si asa, „sedintele de sub felinar” nu au fost întrerupte, fiind frecventate de nume mari ale literaturii române: Victor Ion Popa, Mihail Lungeanu, Vasile Voiculescu, Tudor Pamfile, Alexandru Vlahutã (care se bucura de o adâncã veneratie si profundã afectiune din partea tuturor) etc. În 1932, Victor Ion Popa spunea: „Bârladul dragostelor noastre. Raiul si iadul. Era grãdina publicã unde ne hârjoneam cu gloria altora si visurile noastre. Era scoala primarã unde, înlocuindu-mi tatãl, învãtam tîncii sã numere pânã la cinci”, spunea V.I.Popa. Scriitorul se mândrea cu prietenia dintre el si Vlahutã.

Constantin Chiritã, autorul celebrei serii „Ciresarii”, îndrãgostit de Bârlad si de „dialogurile soptite din Grãdina Publicã”

MÃRTURISIRE…Bustul lui Vlahutã, executat de sculptorul Ioan Dimitriu-Bârlad, strãjuieste una dintre aleile atât de mult iubitei sale Grãdini Publice. Si Constantin Chiritã, autorul „Ciresarilor”, s-a confesat cu emotie: „Bârladul îmi e si-mi va rãmâne orasul primelor lecturi, primelor prietenii, orasul primelor poezii si fantezii scrise, orasul primelor plimbãri trecute si sufocante pe Bulevardul Epureanu, cu dialogurile soptite din Grãdina publicã, orasul unor fântâni si locuri misterioase, încãrcate de legende si istorie”, a scris si Constantin Chiritã.