spot_img
spot_img
4.3 C
Vaslui
29-nov.-2024
spot_img
spot_img

„Golden Buzz” pentru un bârlădean la „Italia’s Got Talent”, ce l-a trimis direct în finală! (FOTO, VIDEO)

- Advertisement -
IMPRESIONANT… Prestația bârlădeanului pe scenă a avut un impact atât de puternic, încât a primit „Golden Buzz”, care l-a trimis direct în etapa finală a competiției italiene!

SUPER UMOR… Bârlădeanul Tiberiu Cosmin Stavăr, de 46 de ani, a impresionat la Italia’s Got Talent, unde acum câteva zile a primit „golden buzz” și a fost trimis direct în finală. Cine este Tiberiu Cosmin Stavăr, umoristul care a impresionat la „Italia’s Got Talent”? Un umorist care și în România a fost la iUmor, însă nu a fost la fel de bine primit în țara sa, așa cum a fost răsplătit pentru talentul său în Italia! În seara celei de-a șasea ediții din cadrul audițiilor pentru “Italia’s Got Talent 2023”, Tiberiu Cosmin, un talent originar din Bârlad, a reușit să cucerească inimile publicului și juriului cu un monolog plin de umor despre diferențele dintre Italia și România.

Prezența bârlădeanului nostru pe scenă a avut un impact atât de puternic, încât l-a determinat pe Frank Matano, unul dintre jurații emisiunii, să apese butonul de „Golden Buzzer”, un gest care trimite direct concurentul în etapa finală a competiției. Cine este Tiberiu Cosmin Stavăr, alias Tibi Neuronu, românul care a luat golden buzz la “Italia’s Got Talent 2023”? Un bărbat născut în Bârlad, pe 28 august 1977! Deci tocmai a împlinit 46 de ani! Tibi a decis să își abandoneze studiile în Economie și să își înceapă cariera pe scenă, ca și comediant. S-a întâmplat după ce a asistat la un spectacol de comedie și a decis să încerce și el. Talentul și carisma l-au făcut repede cunoscut și apreciat în România, iar spectacolele de stand-up i-au umplut, ani la rând, agenda. Cu toate acestea, viața lui Tiberiu a luat o întorsătură neașteptată în 2013, când s-a mutat în Italia, unde s-a și căsătorit din dragoste.

A făcut italienii să râdă în hohote!

Perioada de adaptare în țara boot-ului nu a fost una ușoară. După o serie de incertitudini și provocări, Tiberiu a reușit să își găsească un loc de muncă ca lucrător într-o tipografie. Pasiunea sa pentru comedie a rămas însă neștirbită. Tiberiu Cosmin Stavăr, care a participat în trecut și la iUmor, este stabilit în Brescia și activează într-un grup de stand-up și de improvizație alături de cinci italieni. În ultimii ani, el și-a regăsit inspirația și a început din nou să scrie texte comice, iar decizia de a se înscrie la audițiile „Italia’s Got Talent” a fost pasul pe care l-a făcut pentru a se repune în joc și pentru a-și relua cariera în comedie. Monologul său, care a evidențiat într-un mod umoristic diferențele dintre cultura română și cea italiană, a reușit să pătrundă în inimile italienilor, făcându-i pe mulți să zâmbească și să reflecteze în același timp. „Ești printre cei mai buni umoriști pe care i-am văzut aici”, a spus juratul Frank Matano, înainte să apese butonul auriu. Acesta este doar începutul pentru Tiberiu Cosmin pe scena „Italia’s Got Talent”, iar românii sunt nerăbdători să vadă unde îl va duce talentul său în continuare pe bârlădeanul Tiberio, cum îi spun acum italienii!

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.