Glorie apusă: O fostă campioană a Ligii 4, în mare pericol

Aflată în luptă directă pentru salvare, Tătărăniul s-a impus cu 6-2, după ce atacantul Tabeică a înscris nu mai puțin de patru goluri. După nouă etape, Gârceniul are o victorie, un egal și șapte înfrângeri, fiind la patru puncte de CSO Negrești și Viitorul Văleni, echipe aflate pe cele două locuri care duc la baraj. În vara acestui an, echipa antrenată de Cristi Bejan a rămas fără 8 jucători, dintre care 7 titulari. Este vorba despre Stoleriu, Iliuță (transferați la Comstar Vaslui), Rusu (la Prisecani, Iași), Vântu, Dosoftei (transferați la Pheonix Tanacu), Hamăn (Scânteia, Liga 4 Iași), Cuibuș (Liga 4 Iași) și Crețu (Liga 5 Vaslui). De asemenea, Gârceniul n-a putut conta în acest sezon pe alți doi titulari, Cristi Șoldan și fiul său, Sebastian, accidentați. În locul lor au fost aduși jucători tineri, dar fără experiență la nivelul Ligii 4. Pe ultimul loc în clasament se află o altă fostă campioană a județului, Vitis Șuletea, cu 3 puncte, formație pe care Gârceniul o va întâlni în penultima etapă a sezonului regular, în deplasare, pe 23 noiembrie.