Luptătorul MMA Ghiţă Ignat, alias „Ursul Carpatin”, a fost condamnat ieri definitiv de Curtea de Apel Suceava la patru ani de închisoare cu executare. Fostul multiplu campion al greilor la lupte greco-romane, dar şi campion naţional şi vicecampion european la Sambo, în 2014, a fost judecat într-un dosar instrumentat de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), Serviciul Teritorial Suceava.
Sportivul sucevean a fost trimis în judecată la începutul anului trecut sub acuzaţia că, în vara anului 2010, a scos din bancomate aproximativ 150.000 de dolari australieni (circa 100.000 de euro) prin folosirea de dispozitive de skimming, care copiază banda magnetică a cardului introdus în bancomat, fiind folosită şi o cameră de luat vederi pentru a reţine codul PIN al cardului. Faptele au fost comise în special la ATM-uri din oraşele de pe coasta de est a Australiei (Sidney, Melbourne etc.), iar, aşa cum arătau anchetatorii în rechizitoriu, rolul principal al lui Gheorghe Ignat era acela de „a sta de şase”, mai exact de a asigura paza, principalul autor al faptelor fiind un anume Cătălin Zamfirescu, din municipiul Braşov, care a fost arestat preventiv în acea ţară în septembrie 2010 şi ulterior condamnat.
- Advertisement -
- Advertisement -