spot_img
spot_img
1.2 C
Vaslui
24-nov.-2024
spot_img
spot_img

Gest impresionant al vasluienilor în cazul morții lui Cristi, patronul magazinului Bravo

- Advertisement -

REACTIE… Vasluienii nu au rămas indiferenți la tragedia care s-a abătut asupra familiei Moraru, după ce Cristi, patronul magazinului Bravo, a murit luni dimineață, răpus de COVID-19. Mai multe lumânări au fost aprinse în această seară în fața buticului unde acesta își desfășura activitatea, vasluienii dorind astfel să lumineze din nou magazinul care se închidea noaptea târziu și se deschidea odată cu răsăritul soarelui. „Eu nu sunt obișnuit să văd magazinul lui Cristi în întuneric, cu luminile stinse. Tot timpul, când treceam prin fața magazinului, luminile erau aprinse, iar locul acesta parcă avea viața lui. Forfota pe care o făceau cei de-o vârstă cu mine, amabilitatea cu care ne servea Cristi, glumele pe care le mai strecura din când în când ne vor lipsi cel mai mult. A fost o persoană foarte atașată de cei care îi treceau pragul. Când te vedea abătut, te întreba ce ai, dorind să te ajute. Dumnezeu să îl ierte și familiei să-i dea putere să treacă peste acest moment greu. Cristi, prin felul lui de-a fi, a format o familie în rândul clienților lui, familie care acum vine să aprindă o lumânare pentru a-i lumina calea sufletului”, a declarat unul dintre tinerii care au aprins, marți seara, lumânări la magazinul lui Cristi. Trupul neînsuflețit al bărbatului va fi depus la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din centrul orașului, urmând ca joi să aibă loc înmormântarea.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.