spot_img
spot_img
0.4 C
Vaslui
27-nov.-2024
spot_img
spot_img

Gest de o cruzime rară: Gurguță s-a răzbunat pe soție, ucigându-i câinele!

- Advertisement -
TERIFIANT… Gurguță a intrat, fără drept, în curtea fostei soții, a sustras câinele și i-a tăiat gâtul cu un cuțit, provocându-i moartea.

BARBAR… Un câine din rasa bichon Maltese a fost găsit ucis în curtea unei femei din localitatea Lacu Babei, comuna Bogdana. Animalul fusese înjunghiat de fostul soț al femeii, care, beat fiind, a vrut să-i dea o lecție de neuitat acesteia. Bărbatul riscă acum închisoarea cu executare, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de “uciderea animalelor, cu intenție, fără drept”.

Bărbatul, pe nume Gurguță, își petrecea timpul mai mult pe la stână, fiind despărțit de aproape zece ani de soția lui. Sâmbătă, după ce a consumat o cantitate foarte mare de băuturi alcoolice, acesta a mers la locuința femeii, unde a făcut un scandal monstru. Gurguță nu s-a mulțumit doar să-și amenințe fosta consoartă. A intrat, fără drept, în curte, a sustras câinele și i-a tăiat gâtul cu un cuțit, provocându-i moartea. Pe fir au intrat polițiștii Biroului Protecția Animalelor Vaslui, care au documentat și probat activitatea infracțională a bărbatului, bănuit de comiterea infracțiunii de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept. Potrivit acestora, incidentul a avut loc sâmbătă, în data de 10 decembrie. “În urma cercetărilor efectuate, polițiștii vasluieni au stabilit că, la data de 10 decembrie 2022, ora 13.00, pe fondul consumului de alcool, bărbatul s-ar fi deplasat la locuința soției, femeie de 51 de ani (de care este despărțit în fapt) și ar fi proferat amenințări la adresa ei.

Ulterior, în lipsa persoanei vătămate, bărbatul cercetat ar fi pătruns fără drept în curtea locuinței acesteia, ar fi sustras un câine din rasa bichon maltese și i-ar fi provocat leziuni în zona gâtului, cu un corp tăietor, ce i-ar fi produs moartea. Polițiștii vasluieni au emis față de bărbatul cercetat un ordin de protecție provizoriu, pe o perioadă de 5 zile. În aceeași zi, 10 decembrie 2022, ca urmare a administrării probatoriului, polițiștii au luat față de bărbatul cercetat măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore. Acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui pentru dispunerea unei măsuri preventive”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui. Cercetările sunt continuate de către polițiștii vasluieni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a bărbatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “uciderea animalelor, cu intenție, fără drept”, “violarea de domiciliu” și “amenințarea”.

Mare atenție, legea privind protecția animalelor prevede pedepse foarte dure pentru cei care comit astfel de acte

Din data de 19 mai 2022 au intrat în vigoare noi prevederi legale, respectiv Legea 138 din 13 mai 2022 pentru modificarea și completarea Legii 205 din 2004 privind protecția animalelor, astfel au fost stabilite sancțiuni mai aspre pentru cei care comit orice act de cruzime sau violență asupra acestora.

Articolul 25

(1) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă:

  1. a) intervențiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codotomia, cuparea urechilor, secționarea corzilor vocale, ablația ghearelor, coltilotul ciocului și dinților;
  2. b) despărțirea puilor de mamă până la vârsta de minimum opt săptămâni de viață în vederea comercializării, exceptând îndepărtarea puilor de mamă înainte de perioada minimă specifică speciei pentru înțărcare;
  3. c) folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea, dacă le creează suferință.

(2) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă:

  1. a) folosirea animalelor sălbatice aparținând subâncrengăturii vertebrate, indiferent de gradul de îmblânzire, născute în captivitate sau capturate din natură, în spectacole de circ, circuri ambulante, caravane și trupe de artiști ambulanți, precum și în orice alte tipuri de spectacole similare;
  2. b) folosirea armelor cu tranchilizant asupra animalelor în alte situații decât pentru imobilizarea acestora;
  3. c) practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive;
  4. d) rănirea cu intenție a animalelor.

(3) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani:

  1. a) uciderea animalelor, cu intenție, fără drept;
  2. b) schingiuirea animalelor;
  3. c) organizarea de lupte între animale sau cu animale;
  4. d) zoofilia.

(4) În cazul condamnării pentru una dintre infracțiunile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța poate dispune ca pedeapsă complementară interdicția de a deține animale pentru o perioadă de la un an la 5 ani.

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.