Angajata unui CAR din Suceava a fost trimisă în judecată pentru că ar fi furat 1,6 milioane de lei din gestiune. O mică parte din sumă a fost recuperată în perioada anchetei procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava. Faptele ar fi fost comise, potrivit procurorilor, în perioada 25.05.2006-07.08.2015. Femeia şi-ar fi însuşit din gestiune şi folosit în interes personal, suma totală de 1.617.751,23 lei prin mai multe mijloace frauduloase. Mai exact, prin întocmirea în fals de adeverinţe de venit, contracte de împrumut şi dispoziţii de plată în numele unor membri ai casei de ajutor, prin nedepunerea la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Suceava a sumelor încasate de la membri cu titlu de cotizaţie sau rată împrumut, prin retragerea din cotizaţiile membrilor a unor sume de bani fără acordul acestora sau prin falsificarea chitanţelor de depunere a diferitelor sume cu titlu de cotizaţii la rata împrumut. În timpul anchetei, din prejudiciul total a fost recuperată, până la momentul dispunerii trimiterii în judecată, suma de 455.874,97 lei, pentru diferenţă fiind instituit sechestrul asigurator asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile aflate în patrimoniul inculpatei. „Au fost identificate şi ridicate în original, un număr de 1.887 înscrisuri falsificate, respectiv contracte de împrumut, chitanţe, adeverinţe, dispoziţii de plată şi cereri de restituire, prin rechizitoriu solicitându-se instanţei de judecată a se pronunţa cu privire la desfiinţarea acestora”, se arată într-un comunicat de spresă transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava. Ancheta a fost una dintre cele mai dificile efectuate de procurorii suceveni în ultimii ani. Au fost audiate aproape 400 de persoane şi au fost verificate 1.900 de înscrisuri. De menţionat este faptul că sesizarea organelor de urmărire penală a fost făcută de una din persoanele fizice păgubite, sesizare la care ulterior au mai fost alăturate şi alte plângeri, respectiv sesizări din oficiu.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.