Frații „Dinamită” din Horga au noroc cu carul

Arestați preventiv, în urmă cu jumătate de an, după ce au fost acuzați de omor, fraților Maftei din satul Horga, comuna Epureni, le-a surâs norocul. Magistrații Tribunalului Vaslui au decis ca doar unul dintre ei, Ionuț Maftei, cel despre care se spune că și-a ucis victima, să rămână după gratii. În cazul celorlalți patru, Victor Ion, Valerică Andrei, Cătălin și George Maftei, instanța a decis înlocuirea măsurii privative de libertate cu cea a arestului la domiciliu. Hotărârea Tribunalului Vaslui a nemulțumit procurorii, astfel că aceasta a fost contestată la Curtea de Apel Iași. Cu toate acestea, magistrații ieșeni au decis că Tribunalul Vaslui a avut dreptate. Drept urmare, pantru dintre frații Maftei se vor putea bucura de libertate până la o condamnare definitivă. Totul a pornit după un scandal petrecut la sfârșitul lunii trecute în urma căruia un tânăr și-a pierdut viața și mai multe persoane au ajuns la spital pentru îngrijiri medicale. “Au fost mai multe apeluri la 112 vineri seară, în legătură cu acest caz, ultimul fiind la orele 23.41. Am fost sesizați că undeva pe un drum la ieșirea din satul Horga, este un bărbat căzut, posibil decedat. A fost dirijată la fața locului o Ambulanță care a constatat decesul bărbatului. Victima este un bărbat de 30 de ani, din județul Botoșani, care locuia fără forme legale într-o localitate din județul Vaslui. Întrucât există suspiciunea săvârșirii infracțiunii de omor, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, care a preluat acest caz”, a precizat Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui. Cazul a fost preluat de un procuror criminalist, care este din Iași, detașat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui. Atacatorii, printre care Vali E. din comuna Șuletea, sat Fedești, Marcel B., din comuna Zorleni și Claudiu Ivanciu din comuna Banca, au mers însoțiți de mai mulți prieteni cu câteva mașini în satul Horga, comuna Epureni, unde au declanșat “jihadul” peste familiile Maftei – una numeroasă cu vreo 9 frați, cunoscuți ca “Frații Dinamită” și Ancuței, familie prietenă în ticăloșii cu cei din familia Maftei. Cei care i-au atacat au oprit mașinile pe linia ferată și au început să arunce peste casele lor cu pietrele dintre linii. Au năvălit, se pare, spun surse din sat, cu săbii, bâte și cuțite în curțile a două case, ale familiilor Ancuței inițial și apoi a familei Maftei, care s-au adunat și ei, tot cu un arsenal puternic de săbii, securi și cuțite, astfel că “războiul interlopilor de la țară” a luat o amploare care a speriat un sat întreg. În bătălie, Claudiu Ivanciu din comuna Banca a fost lovit cu un corp contondent în cap și în spate și a căzut secerat la pâmânt, pe un drum la ieșirea din satul Horga. Din păcate, tânărul, lovit cu putere, a murit după ce a mai mers câțiva metri, decesul fiind constatat de echipajul Ambulanței, chemat la fața locului. Martorii spun că atacatorii au pătruns în locuințele fraților Ancuței și Maftei, pe care aveau de gând să se răzbune, din cauza unor conflicte mai vechi, ultimul petrecut pe 11 august. Nici cei atacați nu au stat pe gânduri și, ajutați de alte rude, au scos, la rândul lor, săbiile, cuțitele și topoare. În bătaia generală, au fost mai mulți răniți și unii dintre ei au ajuns la spital cu răni destul de serioase.