FOTO | Vasluienii sunt așteptați la primul târg al adopțiilor de câini. Imagini cu patrupedele ce pot fi luate acasă
Primul târg de adopții pentru câinii fără adăpost a început, în această dimineață, în parcarea Sălii Polivalente. Zeci de iubitori de animale, în special copii dornici să aibă un partener de joacă, au trecut pragul târgului fie și doar pentru a-i vedea și a petrece câteva momente alături de ei. Potrivit directorului SC Goscom, până la ora 12:00, au fost adoptați cinci câini din adăpostul public al municipiului. Târgul este deschis până la ora 16:00, însă organizatorii spun că, cel mai probabil, vor mai organiza o ediție. “Reacțiile sunt încurajatoare, chiar surprinzătoare. Au fost adoptați cinci câini și, probabil, vor fi mai câteva adopții până la finalul târgului. Cred că vom mai organiza încă o ediție, pentru că avem în jur de 110 câini în adăpost. Îi încurajăm pe cei care au posibilitatea să îngrijească un câine să ne viziteze și adopte. Nu costă nimic, adopțiile sunt gratuite, iar animalele sunt vaccinate, deparazitate și microcipate. De asemenea, câinii care vor fi adoptaţi pleacă la noile familii cu pachete cu hrană”, a declarat directorul SC Goscom.
















Se taie acum, de ochii lumii, că cei de la Brussels i-au scuturat un pic , dar la anul v-or fi la loc, sub diverse firme !