spot_img
spot_img
1.2 C
Vaslui
15-nov.-2024
spot_img
spot_img

FOTO: Robotul din Iași care îi învață pe oameni să meargă din nou și să spere

- Advertisement -

Rata de adresabilitate la Clinica de Recuperare Neuromotorie a Spitalului de Recuperare din Iaşi a crescut abrupt de anul trecut, de când conducerea unităţii medicale a achiziţionat un robot care ajută bolnavii paralizaţi să meargă din nou. Pe lista de aşteptare sunt peste 1.000 de pacienţi, iar programările pentru anul acesta s-au încheiat, urmând să se programeze oameni pentru anul 2017.

Chiar dacă în perioada Paştelui sunt pacienţi care s-au retras de pe listă, sunt unii care trebuie să aştepte aproape un an pentru a beneficia de recuperare. Aparatul este de ultimă generaţie şi a costat jumătate de milion de euro, bani veniţi de la Ministerul Sănătăţii. Adresabilitatea a crescut, iar la Iaşi vin pacienţi din alte oraşe ale ţării precum Bucureşti sau Ploieşti.

„Secţia a fost mereu aglomerată, însă, de când avem robotul, se observă o creştere a cererilor persoanelor care vor să beneficeze de recuperare. Atunci când pacientul lucrează cu robotul, trebuie să fie în permanenţă o persoană la aparat care să îl corecteze atunci când merge. Când a venit echipa de instruire, mi-a spus că robotul nu este un aparat Lokomat, este mai performant de atât“, a precizat kinetoterapeutul Ilona Niţică.

Spitalul are un singur om instruit

De obicei, recuperarea cu ajutorul robotului se face în 10-11 şedinţe, fiecare dintre ele având 20-25 de minute. Însă acesta funcţionează doar pe o tură, adică şapte ore pe zi, pentru că singurul kinetoterapeut care este instruit să lucreze cu acest aparat este Ilona Niţică.

sursa: http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/foto-robotul-din-ia-i-care-ii-invata-pe-oameni-sa-mearga-din-nou-i-sa-spere–125357.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.