INCREDIBIL… În urmă cu câteva zile polițiștii vasluieni anunțau faptul că, în urma unor percheziții domiciliare într-un apartament din municipiul Vaslui, au fost descoperite bunuri furate în valoare de aproximativ 300.000 de euro, plus câteva obiecte de artă care au fost trimise apoi la evaluare. Conform unor surse din lumea interlopă vasluiană, bunurile confiscate acum de polițiști sunt “prada” unui prolific hoț cunoscut mai ales după porecla sa “Nepotul”. Acesta este un vasluian de aproximativ 40 de ani și “opera” mai ales în Spania Și Regatul Unit. Iată că acum au început să iasă la iveală amănunte legate de modul în care au reușit polițiștii să pună mâna pe pe comoara “Nepotului”. Totul a plecat de la o pereche de pantofi sport de colecție, în valoare de 4.000 de euro. Aceștia au fost făcuți într-o ediție limitată (aproximativ 100 de perechi – n.r.), iar producătorul le-a montat, în talpă, un dispozitiv GPS. După ce pantofii au fost furați, proprietarul a activat sistemul de localizare și polițiștii au știut exact unde erau ascunși de hoți. Astfel au ajuns la ascunzătoarea lui “Nepot”. Nu mică le-a fost surpriza când, la percheziții, în apartamentul cu pricina au descoperit o adevărată comoară, exact ca în poveștile lui Alibaba și cei 40 de hoți. În apartament, pe lângă acei adidași de 4.000 de euro au mai fost găsite alte sute de perechi de pantofi sport a căror valoare totală ar fi depășit 40.000 de euro. De asemenea, au fost descoperite și obiecte de îmbrăcăminte, toate aparținând unor branduri de renume și a căror valoare a fost estimată la aproximativ 50.000 de euro. De asemenea, la peste 200.000 de euro a fost stabilită valoarea unor monede și obiecte de artă, estimare făcută cu ajutorul cataloagelor. Se estimează că valoarea comorii descoperite în apartamentul din municipiul Vaslui este una mult mai mare ținând cont de faptul că au fost trimise spre expertizare alte câteva obiecte de artă (tablouri și statuete) ale căror valoare nu este deocamdată cunoscută. Și atenție, surse din anchetă spun că obiectele plecate spre expertizare, nu par a fi copii. Chiar dacă unii ar putea crede că tablourile sau statuetele ar putea fi copii, iar când va fi stabilită valoarea de piață, suma obiectelor găsite în apartamentul cu pricina va fi foarte mare. Cât despre cel care a dosit întreaga comoară, unii vasluieni din lumea interlopă spun acesta se folosea de apartamentul unui cunoscut, plecat, de ceva vreme, la muncă peste hotare. De asemenea, se pare că tablourile și obiectele de artă trimise către expertizare ar aparține, de fapt, unui colecționar bogat și că acestea au fost furate din casa sa de vacanță din Spania.
Ce spun polițiștii vasluieni despre descoperirea făcută
COMUNICAT… Perchezițiile au avut loc sâmbătă și oamenii legii au descoperit bunuri în valoare de peste 300.000 de euro însemnând obiecte de artă și numismatică cu valoare de patrimoniu, dar și îmbrăcăminte și încălțăminte aparținând unor branduri de renume. “În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 26 octombrie 2024, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, în județul Vaslui. Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Vaslui, sub coordonarea Direcției Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, au desfășurat activități investigative privind mai multe infracțiuni de furt comise în străinătate. Perchezițiile au avut loc la o adresă din municipiul Vaslui, unde au fost descoperite articole de încălțăminte și accesorii de vestimentație aparținând unor producători renumiți, în valoare totală de peste 300.000 de euro, precum și obiecte de artă și de numismatică, cu o valoare de patrimoniu al cărui cuantum urmează a fi stabilit în cursul cercetărilor. Bunurile au fost ridicate și indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor. În această cauză sunt efectuate cercetări, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, sub aspectul săvârșirii săvârșirii infracțiunii de tăinuire. Activitățile s-au desfășurat în contextul măsurilor luate la nivelul Poliției Române, pentru combaterea infracționalității de orice fel”, au transmis reprezentanții IPJ Vaslui.
„și sunt ” obiecte furate, neevaluate. șișofonie….ce exprimare…. „și mai sunt, și încă sunt obiecte furate, neevaluate. Greu cu limba română.
Arcaleanu? De aia tot dadea din coate pe la toate partidele si voia numai functii babane. Se vede dupa fata lui … ca nu-i de incredere.!
Sunt furate din self storage, adica din boxe, nu-s din vreo casa! Mai nou toti fura din boxele alea, nimeni nu mai fura din alte parti… vedeti ca si fratele lui domnul ce se vrea deputat, Arcăleanu, a furat impreuna cu alti 3, bani cash in suma de 600.000 euro… politia, dormiti?!
Da sa nu zici că-i ăla din galerie….
Da un nume sa știm și noi…