spot_img
spot_img
8.1 C
Vaslui
28-nov.-2024
spot_img
spot_img

Fostul primar de la Arsura, cu sechestru pe casã, dupã ce viceprimãrita l-ar fi pus sã semneze acte, când era aghezmuit!

- Advertisement -

NECAZURI… Fostul primar de la Arsura, Mihai Mitrofan, trage si acum ponoasele pentru faptul cã, împreunã cu viceprimãrita Maria Bedreag, pe vremea când conduceau comuna, au tras o teapã de zile mari fondurilor europene, înregistrând un prejudiciu de 111.623 lei. Cei doi – viceprimãrita ca pion principal si primarul Mitrofan, complice, au înfiintat fictiv “Asociatia Micilor Fermieri Arsura”, în baza cãreia, cu o sumedenie de acte false, au luat, prin intermediul APIA, o sumã cât sã le ajungã. Procurorii DNA i-au aflat si, în ianuarie 2018, i-au trimis în judecatã. Dupã doi ani de procese, Curtea de Apel Iasi a stabilit definitiv cã sunt vinovati, au primit închisoare cu suspendare si au fost obligati la achitarea prejudiciului. Ambii inculpati s-au trezit cu sechestre pe tot ceea ce aveau, fie case, anexe sau terenuri în comuna Arsura, fie apartamentul fostului primar Mitrofan din Husi. Cel putin în cazul fostului primar, Mihai Mitrofan, achitarea celor 73,218, 15 lei, cât a stabilit instanta, era imperios necesarã, întrucât anchetatorii i-au evaluat apartamentul cu 3 camere dintr-o zonã bunã a Husului la numai 60.000 de lei. Practic, dacã nu ar fi achitat, se putea trezi în stradã si încã mai rãmânea dator. Iatã însã ieri, fostul primar Mihai Mitrofan s-a adresat instantei de judecatã, cerând sã îi fie radiat sechestrul, întrucât a achitat prejudiciul integral. “Asa e procedura în România. Desi ti-ai achitat tot debitul, tot în instantã trebuie sã te duci, sã faci iar proces, ca sã îti fie radiat sechestrul, desi ar trebui sã fie radiat de la sine”, spun avocatii. Apropiatii lui Mihai Mitrofan spun cã acesta era un om bun, serios, si în toatã potlogãria ar fi fost, de fapt, victima viceprimãritei, care, abilã, l-ar fi pus sã semneze “ca primarul”, mai ales dupã ce fostul ales mai consuma câte un pãhãrel.

Fostul primar Mihai Mitrofan cere instantei de judecatã sã îi ridice sechestrul asigurator de pe bunurile pe care institutiile statului le-au pus la adãpost de orice înstrãinare, dupã ce l-au gãsit pe fostul edil de la Arsura cã fiind vinovat de complicitatea la tunul dat Agentiei de Plãti si Interventie pentru Agriculturã (APIA). Dupã ce au fost condamnati cu suspendare, atât Mitrofan, cât si viceprimãrita Maria Bedreag, toate bunurile au fost puse sub sechestru. Un imobil, niste terenuri si un spatiu cu anexe gspodãresti de pe raza comunei Arsura, dar si apartamentul cu 3 camere din Husi, în care Mihai Mitrofan locuieste cu familia. Bunurile de la tarã nu valorau toate nici jumãtate din prejudiciul total impus celor doi inculpati, iar apartamentul din Husi a fost evaluat la numai 60.000 de lei, desi e greu de crezut cã în ultimii 7 – 8 ani, în Husi, s-a vândut vreun apartament cu 3 camere din oras la pretul acesta.

Neachitarea prejudiciului îl putea lãsa în stradã pe fostul primar de la Arsura

Evaluarea la o sumã atât de micã, spun avocatii, a presat foarte mult persoana condamnatã sã achite, cãci s-ar fi putut trezi în stradã, dar încã dator. “Fostul primar si-a achitat acum debitul la care l-a obligat instanta, iar acum îsi doreste radierea sechestrului. Se pune problema de ce la noi în România se pune sechestru foarte usor pe bunurile unui inculpat, dar dupã ce omul îsi achitã tot ceea ce a stabilit instanta, de ce nu se ridicã sechestrul la fel de simplu, printr-o cerere, la care anexezi documentul de achitare integralã? Dar asa e la noi. Te duci, deschizi proces de radiere, împaci iar avocati, cã asa e normal, te plimbi un termen, douã, trei pe la Judecãtorie, cã asta este situatia”, spun avocatii.

DNA Iasi: “Asociatia Micilor Fermieri Arsura, judetul Vaslui, nu a existat în realitate, aceasta fiind înfiintatã succesiv, în mod fictiv”

Procurorii din cadrul DNA Iasi au dispus trimiterea în judecatã, în stare de libertate, a inculpatilor Bedreag Maria, viceprimar al Primãriei Arsura si administrator al Asociatiei Micilor Fermieri Arsura, sub aspectul sãvârsirii infractiunii de folosire sau prezentare cu rea-credintã de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, dacã fapta are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri europene în formã continuatã; si Mitrofan Mihai, primar al Primãriei comunei Arsura, sub aspectul sãvârsirii infractiunii de complicitate la tentativã la folosirea sau prezentarea cu rea-credintã de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, dacã fapta are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri europene în formã continuatã; si “Asociatia Micilor Fermieri Arsura”, judetul Vaslui, sub aspectul sãvârsirii infractiunii de folosire sau prezentare cu rea-credintã de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, dacã fapta are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri europene.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au retinut urmãtoarea stare de fapt:
În perioada 08.06.2007-13.05.2009, inculpatii Bedreag Maria, în calitate de administrator al Asociatiei Micilor Fermieri Arsura, a depus la APIA – Centrul Judetean Vaslui cereri de platã la care au atasat documente si declaratii false, fapte ce au avut ca rezultat obtinerea pe nedrept, în perioada 2008 – 2010, de fonduri europene în sumã totalã de 111.623,87 lei. Totodatã, s-a constatat faptul cã Asociatia Micilor Fermieri Arsura, judetul Vaslui, nu a existat în realitate, aceasta fiind înfiintatã succesiv, în mod fictiv, la datele de 07.06.2007, 30.04.2008 si 01.03.2009 pentru a se putea obtine fonduri europene.
În realizarea demersurilor infractionale, inculpatii Bedreag Maria si Asociatia Micilor Fermieri Arsura au beneficiat si de ajutorul inculpatului Mitrofan Mihai care, în calitate de primar al comunei Arsura, a emis mai multe adeverinte prin care se atestau situatii necorespunzãtoare adevãrului ce au fost folosite ulterior pentru a obtine fondurile europene. Prin aceste demersuri a fost cauzat un prejudiciu în sumã totalã de 111.623,87 lei, sumã cu care Agentia de Plãti si Interventie pentru Agriculturã a comunicat faptul cã se constituie parte civilã în procesul penal. În cauzã s-a dispus instituirea mãsurii sechestrului asigurator asupra unor bunuri imobile ce apartin inculpatilor”, au fost precizãrile publice transmise de DNA Iasi, la momentul trimiterii în judecatã a celor doi.

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.