DNA a reținut marți patru persoane, printre care și George-Alexandru Ivan, fostul director general și director comercial al Companiei Naționale Aeroporturi București, în dosarul spațiilor comerciale din Aeroportul Otopeni.
Fostul șef al companiei este acuzat de trafic de influență și că ar fi oferit acces unui om de afaceri la caietul de sarcini înaintea unei licitații. Procurorii susțin în cadrul dosarului că s-ar fi cerut peste 20 de milioane de euro mită, inclusiv prin intermediul lui George-Alexandru Ivan, pentru închirierea spațiilor comerciale din aeroport.
DNA a deschis dosar penal privind închirierea spațiilor comerciale din Aeroportul Otopeni și a dispus reținerea pentru 24 de ore a patru inculpați în acest dosar potrivit unui comunicat de presă: George-Alexandru Ivan, fost director general, respectiv director comercial al Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB), în prezent angajat al aceleiași companii naționale, pentru comiterea infracțiunilor de:
trafic de influență,
complicitate la trafic de influență,
folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații dacă este săvârșită în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite,
Persoană fizică, fără calitate specială, pentru comiterea a patru infracțiuni de
trafic de influență,
Persoană fizică, la data faptelor asociat în cadrul unei societăți comerciale care exploatează spații comerciale pe segmentul de retail în Aeroportul Otopeni, pentru comiterea infracțiunilor de:
trafic de influență,
spălare a banilor,
dare de mită,
Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/directorul-comercial-al-companiei-nationale-aeroporturi-bucuresti-retinut-de-dna-in-dosarul-spatiilor-comerciale-din-aeroport-2298517