Forțe proaspete la IPJ Vaslui! 40 de polițiști noi la datorie!

Corpul agenților de poliție, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, s-a mărit, începând din acestă săptămână, cu 40 de agenți de poliție (dintre care 4 femei), absolvenți ai școlii de Agenți de Poliție “Vasile Lascăr” Câmpina (Prahova), promoția ianuarie 2026, după ce aceștia au depus jurământul de credință. Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Vaslui, în funcție de mediile obținute și de specializarea urmată în școlile de poliție, proaspeții absolvenți au fost repartizați pe funcțiile vacante disponibile, avându-se în vedere situația operativă înregistrată, precum și creșterea gradului de siguranță a cetățeanului.”Proaspeții agenții de poliție urmează să-și desfășoare activitatea în structurile de ordine publică, poliție rutieră, reținere și arest preventiv, investigații criminale, în cadrul subunităților Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, atât în mediul urban cât și în cel rural. Până la terminarea perioadei de tutelă, proaspeții absolvenți vor beneficia de sprijinul colegilor cu experiență și vor fi implicați în rezolvarea problemelor comunității în mijlocul căreia își vor desfășura activitatea”, a declarat reprezentatul IPJ Vaslui.
Spaima interlopilor
Da, se tavalesc aia de ras …., astia stau la rand sa faca poze cu tiganul ala de Mosailov, la cata minte au
Dar cine i mosailov ăsta?
Trebuie mai multi acuma ca tre sa dea amenzi multe de la Ilie Saracie cap de pula .
Țara duce lipsă de pensionari speciali din rândul Poliției Române.
Noi cetățenii onești, cu pensie contributivă, propunem ca polițiștii, la angajarea în serviciu, să primească și pensie specială, față de care să opteze pentru salar sau pensie specială.
Du te bre si matale si fa te militian, cine nu te lasa, acu cat lasa astia poarta deschisa …
Mda, ce mai polițiști ies de pe bâncile școlilor în ziua de azi……Nu vă agitați prea mult…
Ce le trebuie asa multa scoala ? Pentru ce ?
Inteleg ca ofiterilor le trebuie ceva in plus dar agentii se scolesc in campul muncii.
Concret, cata școală de poligie au făcut?
Ca sa știm si noi.
Înainte, agenții de poliție (subofițerii)se școleau 2 ani dar putoarea bolșevică, Carmen Dan, fost mnistreasă de Interne a redus-o la doar 9 luni…i
1 an …mai intreba si tu
mai multa decat tine, frustratule.
Aveti dreptate , acum cu 3 luni de scoala il imbraca in politist , a ajuns meseria asta cea mai usor de accesat dintre toate …
Acum oricine întra la poliție. Analfabeți funcționali dar să treci proba sportivă, ca generalii României care au concurat pentru Steaua și Dinamo.
ai au facut 12 clase cu bac nu k tine 8 cu banii lu mata…
cum ma, acum se cere si bacul si voi chiar il aveti? e prea mult și le da salarii de 6-7000 lei cat ia un profesor la final de cariera, incredibil !