
Învăţătorii şi părinţii au anunţat conducerea şcolii, care a anunţat, la rândul său, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bacău.
”Cei 5 preşcolari care s-au prezentat la spital au acuzat dureri abdominale şi vărsături şi au fost diagnosticaţi cu sindrom dispeptic. Aceştia au primit tratament, cu evoluţie favorabilă, nefiind necesară internarea”, spun reprezentanţii DSP Bacău. Copiii fac parte din 3 grupe pregătitoare şi toţi au fost izolaţi la domiciliu. Din ancheta epidemiologică efectuată de specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică, reiese că preşcolarii nu au consumat în comun niciun aliment, nu au fost în excursie în grup cu clasa/şcoala şi nu s-au efectuat dezinfecţii/ dezinsecţii ȋn ultima perioadă.
Citeste mai mult: adev.ro/rbf069