Mai sunt doar câteva zile pânã pe data de 30 martie, când se va încheia sesiunea de depuneri de proiecte pentru Mãsura 221 – Prima împãdurire a terenurilor agricole. Pânã acum, la nivelul judetului Vaslui, fermierii nu prea s-au înghesuit la Agentia de Plãti pentru Dezvoltare Ruralã si Pescuit (APDRP) sã depunã documentatiile pentru a obtine bani europeni, abia dacã s-au depus douã-trei cereri.
Fondurile prevãzute pentru Mãsura 221, destinate împãduririi terenurilor agricole, pentru anul 2012, sunt de peste 176 milioane euro. Acest an este ultimul în care se mai organizeazã sesiuni de depunere proiecte pentru finantare prin Fondul European Agricol de Dezvoltare Ruralã (FEADR), urmând ca, de anul viitor, sã se treacã la alte forme de finantare. Ca si anii trecuti, vasluienii nu s-au înghesuit la APDRP Vaslui sã depunã dosare pe aceastã mãsurã, un motiv fiind faptul cã, pentru obtinerea de finantare europeanã prin Mãsura 221, aplicantul trebuie sã scoatã din circuitul agricol respectivul teren si sã mentinã pãdurea plantatã pe o perioadã de minim 15 ani. Primele pentru întretinerea plantatiei forestiere înfiintate în cadrul mãsurii, pe o perioadã de 5 ani, precum si cele pentru compensarea pierderilor de venit agricol pe suprafata împãduritã pe o perioadã de 15 ani sunt acoperite în proportie de 100% din fonduri publice, conform costurilor standard prezentate în fisa Mãsurii 221. Aceste plãti sunt acordate pe an si pe hectar, fiind conditionate de mentinerea plantatiei forestiere pe suprafata care face obiectul proiectului si de respectarea cerintelor de eco-conditionalitate pe toate terenurile agricole apartinând fermei. Practic, pentru zona deluroasã a judetului Vaslui, pe lângã cei 1162 euro, respectiv 1328 euro/ha, în cazul în care terenurile sunt în zone defavorizate sau a siturilor Natura 2000, primiti pentru înfiintarea plantatiei forestiere, apelantul mai primeste, timp de cinci ani, subventii pentru întretinerea plantatiei. Aceastã primã este în valoare de 210 euro, în primul an, 536 euro, în al doilea, respectiv de 210, 105 si 105 în urmãtorii trei ani, dupã care fermierii respectivi vor beneficia, pe o perioadã de încã 10 ani, de prime compensatorii pentru pierderea veniturilor agricole. În functie de categoria apelantului, acestia vor primi 80%, în cazul fermierilor, respectiv 50% – nonfermierii, din valoarea plãtilor directe pe suprafatã, la care se adaugã acelasi procent din suma de 209,5 euro/anual/ha. Pentru aceastã mãsurã, în afarã de sesiunea care este pe sfârsite, mai sunt prevãzute alte trei perioade de depunere a proiectelor, respectiv în lunile mai, august-septembrie, si noiembrie-decembrie. În cazul în care se doreste finantare pentru împãdurirea terenurilor degradate, asa cum este cazul marilor suprafete de teren din judetul Vaslui, subventiile necesare se pot obtine din fondul special de mediu.