Rezultatele economice dezastruoase pe care le înregistrează economia britanică în urma ieşirii din blocul comunitar sunt deja vizibile şi dureroase, corelate din nefericire cu cele ale pandemiei. Creşte nivelul de nemulţumire, întrebările sunt din ce în ce mai multe şi mai precise privind capacitatea reală de guvernare a cabinetului conservator condus de Boris Johnson. Dar asta este pe de o parte un lucru firesc despre care au avertizat, fără succes, ridiculizaţi şi apoi total ignoraţi, specialiştii în economie şi finanţe. Pe de altă parte, încep să prindă contur perspectivele dramatice, cu profundă relevanţă istorică, pe care BREXIT-ul le-ar putea avea asupra însăşi unităţii statale a Marii Britanii. Asta chiar dacă susţinătorii ieşirii UK din Uniunea Europeană dădeau asigurări ferme şi definitive că dorinţele de independenţă ale Scoţiei şi Irlandei de Nord nu erau decât pure invenţii propagandistice menite să susţină imaginarele doleanţe ale partidelor independentiste din cele două zone. S-a spus chiar că era vorba de încercări de destabilizare finanţate de forţe străine, invidioase pe excepţionala prosperitate din Regatul Unit. În concluzie, nimic important. Nu este aşa, căci semnalele din Scoţia şi Iranda de Nord arată că începe să existe conştiinţa din ce în clară că acum, în aceste condiţii, a apărut o şansă poate irepetabilă, în orice caz evidentă şi la îndemână, pentru reaşezarea destinului naţional în alte arhitecturi, cu mult mai favorabile împlinirii dorinţei populare şi, în orice caz, conforme cu sensul unei lupte seculare pentru respingerea prezenţei engleze. Foarte interesantă este, în raport cu specificul naţional al celor două regiuni, tipologia argumentelor invocate chiar dacă, pe fond, sensul lor este comun, adică dorinţa de a rămâne, într-o formă sau alte, parte a Uniunii Europene şi a putea să profite de avantajele enorme de până acum. În cazul Scoţiei, referendumul pentru independenţă este motivat de dorinţa de a avea posibilitatea, ca stat suveran, să ceară aderarea la UE. Şi, tehnic, este clar că deţine seria completă de atuuri care să o facă foarte tare dorită în UE: economic este extrem de ofertantă şi nu numai datorită proximităţii şi accesibilităţii rezervelor de gaze şi petrol, dar şi datorită concentrării industriei de înaltă tehnologie, sistemului şcolar foarte solid şi a performanţelor de cel mai ridicat nivel mondial în sistemul universitar (ex.medicină la Edinburgh), în plus cu o poziţie geostrategică vitală pentru controlul traficului în zona de Nord. În acest sens, Scoţia poate să fie considerată cel mai logic moştenitor direct şi foarte util sistemului european al scaunului ocupat odinioară de UK. În cazul Irlandei de Nord, mai ales după continuarea recentă a bramburelii politice şi legislative britanice privitor la reimpunerea controluluin la o graniţă virtuală, au devenit poate şi mai clare argumentele pentru o identitate europeană pe care o poate obţine prin reunirea cu Republica Irlanda, cu imensul avantaj că reintrarea în sistem ar fi în cazul acesta automată, scutind executivul de la Bruxelles de problema (care se pune în cazul Scoţiei) criteriilor eventuale de aderare. Pot sau nu, au sau nu dreptul cei de la Londra să împiedice un evenul referendum irlandez pe problema „reunirii cu ţara“ şi cu ce preţ s-ar produce asta, din moment ce toată lumea e perfect conştientă că o asemenea decizie ar face ca, instantaneu, să se revină la un război civil care să însângereze Irlanda de Nord?
Citeste mai mult: adev.ro/qoet8s
