Fiica lui Emil Boc este vedetă pe TikTok. Lecţiile ei de Drept sunt virale

Fiica lui Emil Boc a acordat un interviu sincer pe un site realizat de studenţii de la Facultatea de Jurnalism din cadrul UBB. Reproducem mai jos o parte din interviu.
„Ce te-a motivat să deschizi un canal de TikTok?
Totul a început foarte pe nepregătite. Îmi instalasem TikTok de câteva zile. Stăteam într-o seară şi învăţam, apoi mi-a venit o idee – cum ar fi dacă m-aş filma recapitulând ce am învăţat azi? Era videoclipul cu bicicleta, unde explicam câteva dintre infracţiunile cele mai comune (furt, tâlhărie, înselăciune, ultraj, trafic de influenţă, şantaj, abuz de încredere etc.). Nu aveam de gând să îl postez, eram în pijamale, eram obosită, era târziu. Chiar înainte să mă culc, m-am gândit să îl postez. Eram sigură că l-ar fi văzut numai prietenii şi ar fi avut până în 100 de like-uri. A doua zi dimineaţa, aveam 100 de mii de view-uri, mii de urmăritori, printre care şi Irina Rimes, pe care o admir foarte mult. Reacţia lumii m-a încurajat să continui şi asta a fost.
– Cum îţi vin ideile pentru conţinutul pe care îl ai pe Tik Tok?
Eu, în prezent, practic meseria de consilier juridic, dar mă pregătesc şi pentru examenul de barou. Deci ce învăţ în ziua aceea devine subiectul videoclipului. Iau primul exemplu care îmi trece prin cap şi gata. De obicei, îmi iese videoclipul din prima. Rareori se întâmplă să mai încerc o dată, pentru că îmi place tare mult spontaneitatea.
Citeste mai mult: adev.ro/qphzk3