LocalSPORT

„Fii parte din speranță!” Turneu de minifotbal pentru profesorul Bogdan Constantin Spuză

SPRIJIN… Baza sportivă a LPS Vaslui va găzdui un turneu caritabil de minifotbal dedicat lui Bogdan Constantin Spuză (36 de ani), cadru didactic la Școala Gimnazială „Elena Cuza” Vaslui, care se confruntă cu o gravă afecțiune vasculară, iar singura șansă la tratament și recuperare este o intervenție chirurgicală complexă ce trebuie efectuată de urgență într-o clinică din Italia.

Costurile operației se ridică la aproximativ 50.000 de euro, sumă imposibil de suportat de familie fără sprijinul comunității. Sub sloganul „Fii parte din speranță, joacă pentru o cauză nobilă!”, organizatorii îi invită pe toți iubitorii sportului să participe la competiție și să contribuie la această inițiativă umanitară. Turneul va avea loc în perioada 22-24 mai. „Vă invităm să participați la un turneu caritabil de minifotbal organizat pentru sprijinirea lui Bogdan Constantin Spuză, diagnosticat cu tromboză venoasă, care are nevoie urgentă de o intervenție chirurgicală în Italia. Scopul acestui eveniment este de a strânge fonduri și de a oferi o șansă la tratament și recuperare. Invităm toate echipele, iubitorii fotbalului și toți oamenii care doresc să ajute să ni se alăture la această cauză”, au transmis reprezentanții LPS Vaslui. Persoanele care doresc să contribuie prin donații o pot face în contul: RO46CECEC001946416574711

Competiția este organizată de LPS Vaslui, în parteneriat cu Primăria Vaslui, Inspectoratul Școlar Județean Vaslui, AJF Vaslui, AJM Vaslui și Ivacec Vaslui. Echipele care doresc să participe la turneu se pot înscrie la numărul de telefon: 0741.385.116.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button