NEATENȚIE… Un caz grav s-a petrecut în această după-amiază la Pădureni, unde o fetiță de un an și trei luni ar fi fost opărită cu mâncare fierbinte. Familia nu a mai avut răbdare nici măcar să ajungă vreo ambulanță acasă la ei, pentru a prelua copilul, astfel că au luat micuța în mașină și au venit cât au putut de repede, cu o mașină la Spitalul “Dimitrie Castroian” din Huși. Aici, la o primă evaluare, fetița prezintă arsuri pe corp pe o suprafață de 12 – 15%, iar decizia cadrelor medicale, după acordarea îngrijirilor, a fost ca pacienta să fie transferată de urgență la Iași, la Spitalul de copii, “Sfânta Maria”. Transferul se realizează cu o ambulanță C2, cu medic. “Membrii familiei au declarat că fetița s-a opărit cu alimente fierbinți, într-o clipă de neatenție a adulților din jur. Nu au așteptat să vină o Saalvare, pentru că, spun ei, s-au speriat și au vrut cât mai repede să ajungă la unitatea medicală, mai ales că fetița plângea, avea nevoie urgentă de ajutor. Alte circumstanțe nu știm, probabil vor fi clarificate de organele abilitate”, au spus cadrele medicale. Vom reveni cu amănunte.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.