spot_img
spot_img
-1.1 C
Vaslui
24-nov.-2024
spot_img
spot_img

Festivalul de la Dumești, suspendat din cauza numărului mic de spectatori: „oamenii voiau să intre «moca», adică «pi digiaba»”

- Advertisement -

Fest Dumești, evenimentul care trebuia să îi aducă în comună pe Mioara Velicu și Ion Paladi, a fost suspendat din cauza numărului mic de spectatori. Evenimentul nu a fost organizat de primărie, adică din bani publici, ci a fost o inițiativă privată, însă, chiar și așa, oamenii nu se așteptau să plătească bilet de intrare – 50 lei/persoană/seară, respectiv 25 lei/copil cu vârsta de până la 16 ani. „Dacă se cer bani de bilet, ca să intre acolo, bineînțeles că nu sunt spectatori. S-au făcut și prin alte comune spectacole, dar nu s-au cerut bani de bilete, ca să poată intra oamenii”, a fost explicația unei femei din Dumești pentru numărul mic de spectatori. În prima seară a festivalului, pe scenă au urcat doi artiști consacrați: Nicoleta Voica și Constantin Enceanu. Nicoleta Voica a făcut și un live pe Facebook din timpul spectacolului, în cadrul căruia a mărturisit că este bucuroasă că a venit în județul în care s-a născut tatăl ei. „Am ajuns cu greu la voi, dar m-am bucurat să vă cânt și să facem, ca de fiecare dată când ne vedem, poze împreună!”, a scris artista pe Facebook. În cea de-a doua seară, a venit doar Cristian Pomohaci. Mioara Velicu și Costel Ciofu au lipsit, cel mai probabil pentru că, între timp, au auzit de la colegii de scenă de numărul mic de spectatori. Organizatorul festivalului s-a arătat dezamăgit de atitudinea oamenilor, care preferau să vadă concertul din afara zonei amenajate și să nu plătească 50 lei biletul de intrare. „Atunci când am observat că lumea e obișnuită să intre moca, adică «pi digiaba», am zis că eu nu pot să susțin așa ceva. Am redus la 20 de lei biletul și, când am văzut că stau rezemați de garduri peste 500 de oameni, i-am lăsat să intre gratuit. Și au intrat cum intră oile la strungă. Repet, toată lumea s-a obișnuit moca, gratis”, ne-a declarat Radu Valentin, organizatorul Fest Dumești.  

Nicoleta Voica, alături de sătenii din Dumești
Nicoleta Voica, alături de sătenii din Dumești

Festi Dumești era programat în perioada 21 – 24 august și se anunța a fi un eveniment distractiv pentru săteni. Locul de desfășurare era o pășune situată între Dumeștii Vechi și Valea Mare. Organizatorul s-a ocupat de amenajarea zonei, a îngrădit-o, a obținut toate avizele de la instituții și a negociat cu artiștii. Dacă în primele două seri erau programați Nicoleta Voica, Constantin Enceanu, Cristian Pomohaci, Mioara Velicu și Costel Ciofu, în ultimele două seri trebuiau să urce pe scenă Ion Paladi, Alexandru Brădățan, Andreea Haisan, Oana Tomoiagă, Romeo Fantastik, Corina și Costel (Duetul Basarabiei). Însă, după doar două seri de festival, organizatorul a hotărât să suspende evenimentul: „Am avut doar două zile de festival, pentru că atunci când am observat că lumea e obișnuită să intre moca, adică «pi digiaba», am zis că eu nu pot să susțin așa ceva. Am depășit bugetul de cheltuieli pe care îl aveam și atunci mi-am zis «oprește-te, pentru că ai să cheltui mai mult și nu ai să poți suporta». Și m-am oprit. Am cheltuit până la ora actuală 30.000 euro. Mă așteptam să vină în jur de 300 de oameni pe seară și era perfect. La prețul de 50 lei/persoană/seară (n.r. copii cu vârsta de până 16 ani plăteau 25 lei(, îmi acoperam cheltuielile. Nu voiam să câștig nimic. Voiam doar să fac un eveniment în această comună în care de peste o sută de ani nu s-a făcut nimic. La Dumești de Vaslui nu s-a făcut nimic de o sută de ani. Am venit eu din Germania, pe banii mei, am cerut un spațiu, primăria mi l-a dat și m-am apucat de treabă”, a explicat organizatorul festivalului.

„Primarul comunei Dumești, un om de nota 10”

Sătenii din Dumești nu au fost dispuși să plătească bilete de câte 50 lei/persoană pe seară și nici măcar 20 lei/persoană, cât ajunseseră să coste acestea în seara festivalului. „În prima seară au fost 75 de spectatori, iar în a doua seară, au fost 80. Au fost puțini oameni pentru că nu a fost un eveniment gratuit. Și știți ce am făcut în prima și în a doua seară? Am redus la 20 de lei biletul și, când am văzut că stau rezemați de garduri peste 500 de oameni, i-am lăsat să intre gratuit. Și au intrat cum intră oile la strungă. Toată lumea s-a obișnuit moca, gratis. Primarul a fost un tip extraordinar de activ, mi-a zis «domnu’ Radu, nu vă putem ajuta cu bani, pentru că nu avem prins în buget. Dar vă pot ajuta cu terenul, cu cisterna de apă, cu ce mai aveți nevoie…». Mi-a pus la dispoziție un teren, mi-a adus o cisternă, a trimis două tractoare și a amenajat terenul, mi-a dat coșuri de gunoi… Din punctul  meu de vedere, este un om de nota 10. Nu vreau să-l laud, pentru că eu sunt un tip foarte dur cu primarii”, ne-a declarat Radu Valentin.

Adevărul despre spectacolele din bani publici: „cheamă doi-trei artiști, bifează că au plătit nu știu ce sumă și restul unde se duce?”

Radu Valentin s-a născut în Dumești, este actor la bază și face parte din lumea artistică de mai bine de 40 ani, astfel că știe adevărul din spatele evenimentelor, în special al celor organizate din bani publici. „Toți factorii politici, când au nevoie, organizează evenimente moca, gratuit. Și am să vă spun și de ce. La începutul anului trec în buget o anumită sumă pentru Cultură, cheamă doi-trei artiști, bifează că au plătit nu știu ce sumă și restul unde se duce? Nu vă spun, că știe toată lumea. Sau le dau artiștilor cât cer, o parte dintre ei au tarife foarte mari pentru primării, iar funcționarii nu încearcă să cheltuiască mai puțin din bugetul local. 20.000 euro cere artistul, atât îi dă, chiar dacă ăla nu stă decât o oră pe scenă. Asta mă enervează cel mai tare. Eu am venit din Germania, după 16 ani, și am vrut să fac ceva în satul meu, să se minuneze oamenii. Pentru că de Dumești nu a auzit nimeni în țară. Eu m-am născut în Dumești în 1959 și am plecat la 9 ani, am terminat liceul la Iași, facultatea la București, sunt actor de profesie. Și m-am întors aici după 52 de ani. Sunt atât de dezamăgit încât săptămâna viitoare am să plec definitiv”, ne-a declarat Radu Valentin.

Primarul comunei Dumești: „ne-am propus ca pe viitor să avem și noi o astfel de inițiativă”

Contactat telefonic, primarul comunei Dumești ne-a spus că a aflat de la secretarul primăriei de suspendarea festivalului și că, după această experiență, și-a propus să caute soluții pentru alegerea unei zile în care sătenii să poată sărbători, cum se cuvine, comuna. „Noi nu ne-am implicat în organizarea acestui eveniment, însă am încercat să fim alături de această inițiativă. I-am predat amplasamentul, este vorba despre un teren pe suhatul comunal, la ieșirea dintre Dumeștii Vechi spre Valea Mare, festivalul s-a desfășurat două zile, însă fără succes, pentru că au fost foarte puțini spectatorii. Azi dimineață (n.r. vineri dimineața), m-a sunat secretara, pentru că organizatorul a venit cu cerere ca să predea amplasamentul, că și-a luat tot echipamentul. Am văzut și eu pe rețelele de socializare că oamenii au fost nemulțumiți de prețul biletelor. După experiența aceasta, ne-am propus ca pe viitor să avem și noi o astfel de inițiativă, împreună cu Consiliul Local. Noi nu avem ziua comunei, nu am organizat niciodată o sărbătoare a comunei. Am discutat cu noii consilieri și au fost de acord să alegem o zi din an, să căutăm resurse, să vedem de unde luăm banii necesari și să organizăm și noi un eveniment. Am văzut că la Todirești întotdeauna s-a sărbătorit ziua comunei și chiar am avut reproșuri de tipul «acolo se face, la noi de ce nu se poate?».  La Todirești, domnul primar a asfaltat satele, are patru mandate în spate, își permite să iasă în fața oamenilor și cu o distracție. Eu, în schimb, de abia am asfaltat 3 km de stradă, mă apuc de bâlci și de distracții? Așa am considerat eu, că e mai important să ne concentrăm pe investiții. Dar, așa cum spuneam, vom căuta soluții pentru a sărbători și noi ziua comunei”.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

12 COMENTARII

  1. Adevărul este că v-ați cam aruncat; cam multi și cam scumpi. Unu sau doi erau de ajuns, din ăștia mai bazați iar restul mergeau mai ragalii, așa de umplutură. Și dacă va ieșea, anul viitor mai puteati escalada. Păcat că v-ați dus în cap înainte de a incepe!

  2. La Vaslui aceste paranghelii cuplate cu ,,zilele orasului,, vezi Doamne si culturale, au durat 5 zile consecutiv anul acesta… record in materie si, desigur, in cheltuieli imenese din bani publici. Adica totul din bani pubilici!!!!!Si este deja recensiune in toata regula… Wauuu!!!!
    La anul cand se va adanci criza, cate zile vor dura, mentinandu se acest trend de catre organizatori ???

    • Anonimule, ce artisti au fost anul acesta la Vaslui face cinste conducerii orasului. Sa il ai pe Brenciu, Delia, Ioana Ignat Paula Seling live in Centrul Civic, Concertul Pastoral, si alte multe activitati culturale spune multe pentru Vaslui. Aceste concerte nu au fost PARANGHELIE. Au fost seri frumoase pentru vasluienii veniti din afara granitelor tarii care au vazut numai la tv pe Brenciu si Delia. Sanatate!

  3. Da ce locuri de munca bine plătite sunt acolo?!?! Dacă fac naveta la VS primesc salariul minim pe economie care este o mizerie de 3 000 de lei brut pe luna iar aceste mizerii vor sa taxeze oamenii pe banii lor . Sa se interzică aceste zile ,aceste paranghelii de unde se sifoneaza bani publici.

  4. La noi totul este bun, când sunt cheltuiți banii de la primărie. Când trebuie sa plătească , nu mai este în regulă. Habar nu au , că pe banii primăriei, satul pierde mult mai mult. Artistul cere 20 mii euro, de acolo da 5 înapoi la smecherii din primărie, iar el în realitate, nu merita nici 5 bani pentru ce prestează!! Așa se fac golăniile cu festivaluri organizate pe banii noștri.

  5. Într-un județ roșu la ce sa te aștepți? Oamenii sunt învățați cu pomeni electorale, mici, bere, fai a, ulei nu cultura pe bani. RUSINE pentru acei semianalfabeti care trăiesc în Dumesti.

  6. Oamenii abia trăiesc de pe o zi pe alta și tu vrei sa vină să de-a 50lei pt Romeo Fantastik și Pornohaci?!😑🤣 Du-te bre la „Jermanica” și fă de-astea.

  7. De ce sa nu câștig spor de noapte, de weekend și să mă distrez pe banii contribuabililor? Cine este acest Jenica sa îmi interzică sa mă distrez in timpul serviciului?

  8. Opinia mea despre acest eveniment:
    1. Organizatorul ar fi făcut bine să se fi adresat redacției Vremea Nouă pentru un articol de promovare înainte de eveniment, în care să precizeze amănunte despre cine este și ce dorește să facă, programul concret al evenimentului când urmau să cânte invitații.
    Eu nici nu am cunoscut că organizatorul este din Dumești de loc. Ca mine cred că au fost mulți alții.
    2. Organizatorul ar fi trebuit să se adreseze cu mici fluturași/ invitații puse în cutia poștală, care sa conțină, al fel, programul muzical pe ore, preț bilete.
    3. Dacă rețin bine la achiziția pe net biletul era în jur de 70 de lei. Cineva chiar mi-a spus că dacă în prețul biletului se dădea o bere și un mic ar fi plătit intrarea. Poate trebuia gândit și așa.
    4. Prețul unui bilet, așa cum a fost postat inițial, 70 de lei, era destul de mare.
    5. NU a existat o pagină Facebook special dedicată acestui eveniment, cu informații actualizate ori unde să se posteze fotografii cu locația, ce este in interior, ce poți să cumperi, ce poți să faci etc, neexistând o publicitate concretă. Pe pagina Facebook de evenimente era postat anuntul si cateva mici filmari a celor care au spus ca vin să cânte, dar nimic altceva mai mult, eventual fotografii din prima seară, mici interviuri ale celor care au plătit si dacă le-a plăcut, cu eventualii dansatori sau cei care au cântat. Aproape zero publicitate.
    6. Nu mai chemați jandarmii la evenimente private și nu le permiteți accesul în interiorul perimetrului. În România, dar și în Vaslui oamenii sunt sătui de jandarmi, având în vedere actele de violențe comise si in Vaslui, atat asupra adulților, dar chiar si asupra minorilor. Bătăi crinte și urâte, plus minciuni la adresa oamenilor nevinovați. Dacă jandarmii vor să intre să-și cumpere bilet. Ei nu au niciun drept să intre la un eveniment privat. Alta e situația daca apare un incident, se poate apela la 112 și așa da, pot sa intre sa legitimeze etc.
    7. Ca să concretizez câteva sfaturi. Ar trebui aleasă o dată a evenimentului de hramul uneia din Bisericile din sat, intrucat de regulă oamenii sunt liberi in acea zi, iar după slujbă, eventual spre dupăamiază-seara isi doresc si participă la astfel de evenimente, cel putin prin alte comune așa este. Inainte de un asemenea eveniment ar trebui publicitate in presa scrisă și online, cel mai vizibil cotidian fiind Vremea Nouă, iar mai nou au și echipamente profesioniste pe partea video, pot realiza clipuri publicitare, interviuri, emisiuni etc. OUn astfel de articol trebuia inainte de eveniment. Evident, contracost. Aș sugera o pagină facebook dedicată numai acestui eveniment cu știri actualizate la timp, cu programul clar menționat, cine, ce și când interpretează, fotografii de la locații cu eventualii comercianți care sunt si ce anume oferă, filme scurte de promovare cu dansurile unora, mici interviuri cu săteni daca participă sau daca aiu participat si cum s-au simtit etc. La tară merge si cu invitații tipărite inmânate locuitorilor cu informatii despre eveniment. Oamenii tind sa raspunda mai bine cand primesc ceva in mana sau poștă. Includerea in bilet a unui premiu…ce am scris mai sus sau orice altceva…la fel…te bucuri cand primești ceva dacă costul biletului este mai mare. Oferirea de diplome pentru cei mai buni dansatori, adus si un umorist care sa intretina atmosfera. Copiii satului invitati sa spună poezii, sa cante, să participe activ, in afara programului principal. Obligatoriu fără jandarmi, prezența lor alungă oamenii.
    8. Ca în orice afacere…se pot pot pierde banii investiti, se pot recupera sau câștiga. Nimeni nu este obligat să participe la un astfel de eveniment. Trebuie acceptat rezultatul fără lamentări. Uneori succesul vine in timp.

  9. Waiii da și diștiept iești tu, du.ti waii ș fa spectacoli di istea în Jermania waiii…escrocu și a luat teapa cu Romeo fantastik al lui cu tot l.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.