Fenomenul abandonului de animale, tot mai întâlnit. Un ONG din Vaslui poate ajuta, dar are nevoie de sprijin!

ADÃPOST…”Sezonul abandonurilor” se întinde pe tot parcursul anului în Vaslui. În fiecare zi, zeci de animale sunt aruncate în diferite colturi ale judetului, ca pe niste gunoaie, iar legislatia actualã permisivã mai cã încurajeazã fãptasii. Soarta acestora este una tragicã, deoarece, desi s-au nãscut din greseala unei societãti care nu a stiut sã gestioneze situatia, ele apartin nimãnui si nu au unde merge pentru a fi în sigurantã. Adãposturile publice nu reprezintã o solutie, deoarece sunt deja pline pânã la refuz si oricum nu sunt altceva decât lagãre sau închisori pentru bietele animale ce nu au cerut sã aparã pe lume. O solutie pentru acesti patrupezi o reprezintã nou-înfiintatul ONG, singurul din orasul Vaslui, Asociatia Serby Rescue Pet&Adopt. Salvatorul de animale la care apeleazã tot judetul, cunoscut sub numele de „Dan Serby”, are de data aceasta chiar el nevoie de ajutorul comunitãtii pentru a putea materializa adãpostul la care viseazã atât el, cât si miile de animale abandonate.

A venit timpul ca orasul Vaslui sã se alinieze în rândul oraselor care se doresc a fi civilizate, în secolul 21. Una dintre problemele care ar trebui sã se afle pe lista autoritãtilor locale ar fi gestionarea (în mod uman) a câinilor fãrã stãpân. Încurajarea adoptiilor, organizarea unor campanii de sterilizãri gratuite, precum si educarea populatiei si chiar pedepsirea realã a celor care abandoneazã ar putea face diferenta între un oras cu o mentalitate modernã si un oras cu o mentalitate barbarã. În sfârsit, orasul Vaslui are un ONG propriu care sã se ocupe de bunãstarea animalelor, însã nu dispune de un adãpost. De vorbã cu fondatorul Asociatiei Serby Rescue Pet&Adopt, am aflat cât de dificilã si imposibilã este viata unui salvator, dar si cât este de satisfãcãtoare sufleteste. Dacã întreaga comunitate i-ar oferi înapoi cel putin cât a oferit el, suntem siguri cã adãpostul va putea fi materializat în scurt timp. Asadar, cei care doresc sã afle motivele pentru care a înfiintat acest ONG, dar si cum aratã o zi din viata sa, pot afla mai multe informatii în rândurile urmãtoare. Cei care doresc sã ajute la construirea unui adãpost în care oamenii vor putea vizita animalele când doresc, unde le vor putea hrãni, educa, ba chiar le vor putea scoate din adãpost pentru o plimbare pot dona în contul asociatiei: RO16RNCB0259170653710001. De asemenea, cei care nu dispun de resurse financiare, dar vor sã contribuie, o pot face prin donatii de materiale de constructii sau chiar muncã voluntarã.

„Matematica abandonurilor”

Iubitorii de animale sunt din ce în ce mai putini, acest lucru fãcând imposibilã misiunea acestora de a salva toate animalele în pericol. „Salvez doi pui, îi dau spre adoptie, primesc înapoi patru. Dau patru în adoptie, salvez sase. Cam asta este matematica abandonurilor. Am creat Asociatia Serby Rescue Pet&Adopt, pentru a avea si noi, în cele din urmã, un adãpost al animalelor lovite, abandonate, maltratate chiar sexual. Ne trebuie un loc al lor. Curtea tatãlui meu a devenit neîncãpãtoare. Tot am adunat câini, nu am reusit sã-i dau pe toti spre adoptie, deoarece nu se îngrãmãdeste nimeni sã ia acasã maidanezi, oricât de frumosi si buni ar fi. În medie, pot sã spun cã sunt 100 de câini în curte. Pentru a putea ridica un adãpost necesar comunitãtii, este nevoie de teren, materiale de constructii si meseriasi. Eu unul m-am sãturat sã vãd câini abandonati, loviti de masini, care mor prin santuri. Abandonati prin pãduri, în saci, care mor de foame si de frig. Toatã lumea s-a sãturat. Sunt câini care se înmultesc necontrolat, iar stãpânii nu sunt trasi la rãspundere. Acesti pui abandonati de obicei mor, însã cei care trãiesc, majoritatea se sãlbãticesc, iar oamenii îi considerã agresivi, dar tot vina oamenilor este. Când vezi cã lumea rea nu mai terminã de abandonat, simt cã munca mea e în zadar. Salvez 7 pui si o mamã, iar între timp altul abandoneazã douã mame cu 10 pui. Am înfiintat o asociatie în oras doar pentru protectia animalelor, pentru cã suntem ultimul oras în care ne dãm seama cã animalele trebuie ajutate. Unde existã aceste asociatii, se vãd si rezultate. Exemplul Bârladului, care are douã adãposturi private unde se lucreazã bine, se salveazã, se adoptã, iar lumea doneazã. Toti spun cã nu le vor rãul animalelor. Atunci de ce sunt atâtea abandonuri mereu si adãposturile vesnic pline? Odatã ce vom avea teren, putem construi adãpostul mult asteptat de cãteii ce nu au o casã sau o familie”, a povestit fondatorul asociatiei.

„Va fi un centru de socializare pentru oameni si animale”

SCHIMBARE…Dan promite cã adãpostul pe care îl va construi va pune într-o altã luminã maidanezii si va putea schimba, usor, dar sigur, mentalitatea învechitã a unor cetãteni, oferind totodatã un oras mai sigur pentru toti. „Toate orasele respectabile au câte un adãpost privat, în care animalele sã fie tratate omeneste, nu ca niste gunoaie. Vrem ca oamenii sã poatã vizita adãpostul oricând, sã poatã adopta fãrã piedici, sã poatã hrãni sau spãla un câine, pentru a vedea atât cum se întelege cu acesta înainte de adoptie, precum si cât de dificil este sã ai grijã de un animãlut, deoarece nu este o jucãrie. Este timpul ca animalele abandonate sã îsi poatã face prieteni în rândul oamenilor. Chiar dacã nu îti permiti sã adopti pentru moment, îti poti gãsi un cel mai bun prieten în rândul cãteilor si vei putea sta cu el, ba chiar iesi la plimbãri, dupã care îl poti aduce înapoi. Presupusul viitor adãpost va fi mai mult decât un simplu adãpost. Va fi un centru de socializare pentru oameni si animale. Trebuie sã ne unim si sã oferim putin din timpul nostru pentru a le face curãtenie, pentru a-i hrãni, pentru a ne juca cu ei si pentru a-i ajuta sã facã miscare. Este timpul sã promovãm cãteii nimãnui, pentru cã sunt toti ai nostri. Din neglijenta unui om ca mine, ca tine, acest cãtel a apãrut pe lume. Toti suntem responsabili, inclusiv statul. Cãteii maidanezi nu sunt motiv de rusine. Haideti sã privim mai sus de stereotipuri si sã vedem cã un câine de pe stradã poate iubi la fel ca un câine cu pedigree, ba chiar poate fi mai recunoscãtor”, a spus bãrbatul.

„Weekend la cãtei”, o initiativã distractivã de a educa populatia pe tema îngrijirii animalelor

Odatã construit, adãpostul va fi gazda unei initiative distractive, „Weekend la cãtei”, menite sã încurajeze adoptiile, dar si sã ofere lectii despre ce înseamnã responsabilitatea detinerii unui animal.„În marile orase, vedetele au început deja campaniile de adoptie. Nu ne pierdem din valoare sau din imagine dacã luãm un câine gratis, de pe stradã, ba câstigãm respect. Haideti sã facem adoptiile si sterilizãrile o nouã modã! Sã organizãm weekenduri la adãpost, „Weekend la cãtei”. Sã ne facem sãptãmânile de muncã mai usoare. De abia astept sã treacã sãptãmâna sã ajung la cãteii de la adãpost, sã mã duc sã-i plimb. Adicã luni e monotonie, marti la fel. Miercuri te gândesti deja ce sã faci în weekend. Vii la bunici la tarã, pleci la mare sau mergi la cãtei. Nu pierzi nici bani, nici timp, ba câstigi. Este nevoie sã schimbãm mentalitatea copiilor, bãtrânilor sau în general a celor care nu au fost educati în acest spirit, prin puterea exemplului”, a explicat Dan.

„Ne trebuie voluntari, sustinere financiarã sau materialã”

Pentru a putea construi adãpostul, este nevoie de sprijinul întregii comunitãti, inclusiv al primãriei Vaslui.” Ne trebuie sustinere si curaj. Ne trebuie voluntari, sustinere financiarã sau materialã: custi, ciment, plase si alte materiale de constructie necesare pentru ridicarea unui tarc, precum si mânã de lucru, dacã se poate, la un pret mai scãzut fatã de pretul pietei. Costul unui tarc este între 300-600 de euro, dar manopera costã mai mult. Ne trebuie un teren cu apã curentã, pentru cã apa este necesarã într-un adãpost. Eventual o clãdire abandonatã, veche. Nu vrem o închisoare a câinilor. Suntem hotãrâti sã modernizãm si sã facem locul sã arate cel putin ca un adãpost decent, dacã nu reusim din prima chiar la standarde europene. Ca sã putem strânge bani pentru teren, trebuie sã renuntãm la salvãri o bunã perioadã de timp, pentru a economisi bani. De exemplu, din 1000 de lei pe care as putea sã-i pun de o parte pentru teren, 500 de lei se duc pentru mâncarea câinilor într-o lunã. Nu mai spun de vaccinuri, deparazitãri. Parcã suntem uitati de lume si este timpul sã ne facem auziti, sã fim vocea animalelor chinuite, flãmânde. Când ajuti un animal, te cuprinde o stare de bine, te ajuti pe tine însuti. Animalul nu stie sã spunã cã are nevoie de mâncare, nu te duce la magazin sã-ti arate. Nu stie sã se fereascã de masini sau de montã necontrolatã. Trebuie sã le ajutãm. Animalele sunt pe pãmânt ca sã ne facã viata mai bunã, sã ne aducã un zâmbet. De asta trebuie sã le oferim si noi ceva înapoi. Solicitãm ajutorul primãriei Vaslui, dacã este posibil sã ne punã la dispozitie o locatie unde putem materializa proiectul. Avem nevoie de întreaga comunitate vasluianã. Orice ajutor este binevenit, al oamenilor simpli, al firmelor de constructii, oricine poate dona materiale de constructii, bani sau chiar putin timp”, a adãugat fondatorul asociatiei.

O zi obisnuitã din viata unui salvator

Eforturile unui salvator de animale sunt de multe ori supraomenesti, iar Dan renuntã adesea la binele lui, pentru a ajuta animalele. „O zi din viata mea decurge în felul urmãtor: ca orice om, mã uit la telefon, însã în loc sã vãd ora, vãd zeci de strigãte dupã ajutor. Cazuri care mai de care mai urgente, în diferite colturi ale judetului. Cam asa aratã dimineata mea. Îmi beau cafeaua, dacã apuc, pe drum spre animalele care au nevoie de ajutor. Ca sã pot ajuta toti cãteii care îmi sunt semnalati zilnic, mi-ar trebui o echipã de 10 oameni care sã mã ajute, sã facem treburile cum trebuie, nu pe jumãtate. Dupã prima parte a zilei în care sunt plecat dupã cazuri, revin la cãteii pe care îi gãzduiesc si mã ocup de curãtenie si furajare, desi singur nu prea fac fatã. Sã nu uitãm cã trebuie sã am grijã si de cãteii abia preluati, în functie de nevoi. Fie trebuie vaccinati, deparazitati, spãlati, fie au nevoie de îngrijiri medicale urgente. Seara se încheie cu dureri de spate, mâini umflate si cu rugãciunea „Doamne, sper sã nu mai fie câini abandonati, cã nu mai am unde sã-i pun”, a povestit Dan. Stând de vorbã cu el, acesta doar ce venise de la un alt caz: „Am primit un telefon de la jandarmerie, cum cã ar fi gãsit 4-5 cãtei abandonati la o pubelã de la iesirea din oras. Acestia au fost aruncati la ghenã, ca pe gunoi. Primesc zilnic zeci de mesaje despre abandonuri si cazuri grave. Am ajuns acolo dupã câteva ore, însã doar doi cãtei mai erau în viatã. Unul dintre acestia a fost cãlcat de masinã, însã a supravietuit, cu o lãbutã ruptã. Acestia trebuie vaccinati, dupã care trebuie carantinati pentru a nu se îmbolnãvi de parvovirozã. Sunt de talie micã si au cel mult 3 luni de zile. Vor fi promovati spre adoptii responsabile, cu contract de adoptie, pentru a nu ajunge pe mâini gresite, precum a unor indivizi care practicã zoofilia, spre exemplu, la Negresti si Husi. Cãtelul cãlcat trebuie sã se vindece. Piciorul a început deja sã i se vindece singur. Dacã este prea târziu pentru operatie, va rãmâne în trei picioare”, a adãugat el.

Cazul Speranta, care a ajuns la inimile a sute de vasluieni

Povestea Sperantei, cãtelusa salvatã de Dan, care a tinut cu sufletul la gurã sute de vasluieni, este una tragicã, tipicã pentru multi cãtei abandonati. Dacã ar fi existat înainte o asociatie care sã se preocupe de soarta animalelor si care sã fi avut mai multe posibilitãti, probabil nu am fi discutat acum despre Speranta la timpul trecut.”Fiind proaspãt abandonatã, nu a stiut sã se fereascã de masinã. A fost lovitã si a ajuns în sant. Ea era plinã si de cãpuse, iar una dintre acestea era infectatã cu babesiozã. Cãpusele au fost scoase necorespunzãtor, din dorinta de a salva cât mai repede cãtelusa. Nu toti câinii sunt norocosi. La veterinar au crezut-o moartã. I-au pus perfuzie sã vadã dacã trãieste. „Câinele mort” s-a ridicat dupã 3 ore de perfuzii, iar a doua zi iar a cãzut. Zilele cu Speranta au fost pline de urcusuri si coborâsuri. Se ridica si sperai cã se face bine, dupã care avea iar o cãdere, apoi iar se ridica. Avea si o hemoragie internã, iar tratamentul o distrugea. Au urmat zile întregi de tratamente, însã infectia atât de puternicã i-a rãmas în sânge. Nu mânca, nu bea apã si era hrãnitã prin perfuzii. Dupã a doua dozã de Emizol, Speranta s-a dus…Dacã nu murea atunci, probabil murea peste alte câteva zile, fiind atât de slãbitã. Organismul i-a cedat, iar noi am rãmas cu un gol imens, dupã ce ne-am pus toatã speranta în sansele ei de supravietuire. Am rãmas cu datorii enorme la cabinet, de 1800 de lei. Vrem sã salvãm, dar nu avem conditii. Avem nevoie în primul rând de un adãpost care sã permitã gãzduirea în bune conditii a animalelor”, a conchis Dan.