spot_img
spot_img
1.3 C
Vaslui
27-nov.-2024
spot_img
spot_img

Fenomen sau iluzie optică? Maşinile urcă singure pe o porţiune de drum, aproape de Mănăstirea Ciolanu din Buzău

- Advertisement -

Fenomen bizar, lângă Mănăstirea Ciolanu din Buzău: pe un segment de drum aparent în pantă, lucrurile urcă singure. Efectul este vizibil pe un segment de aproximativ cinci metri, unde un bidon cu apă, de exemplu, pare că urcă în loc să coboare, contrazicând legile fizicii. ”Nu s-a mai vorbit de mulţi ani despre minunea asta din pădure. Acum vreo 20 de ani, turiştii care vizitau tabăra de sculptură, Mănăstirea Ciolanu, erau atraşi şi de partea aceea de asfalt care cică urcă maşinile cu motorul oprit”, ne spune nea Matei, un sătean din Măgura.     Demult, într-o perioadă în care s-a dezbătut public acest subiect, localnicii şi turiştii credeau cu tărie că este vorba despre un fenomen paranormal sau că au de-a face cu o zonă puternic magnetizată.   Convingerea lor era întărită şi de multitudinea de legende care circulă în zonă, precum şi de existenţa unui schit vechi pe culmea dealului Cetăţuia.    Se spune că, la un an după preluarea domniei, Regele Carol I ar fi vizitat dealul Cetăţuii în căutarea unui loc pitoresc pentru viitoarea sa reşedinţă de vară. A îndrăgit mult locurile, în special pentru pădurea din jur şi priveliştea asupra depresiunii Cislăului.   A renunţat însă din cauza lipsei unor izvoare cu apă potabilă, spun unii, sau pentru că a suferit un accident de călărie şi l-a considerat un semn de rău augur, după alţi povestitori.

Fenomenul lucrurilor care se rostogolesc la deal, nu la vale, este întâlnit în mai multe locuri din ţară: zona Bucium din Iaşi, Munţii Gutâi, la trecerea dintre  Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei, Pasul Tihuţa şi chiar o porţiune în Babadag, Tulcea, Obârşia Lotrului sau Măgura Baciului – Bacău.   Specialişti susţin că totul este o iluzie optică şi că nu este vorba despre vreun fenomen paranormal sau despre o zonă puternic magnetizată. În realitate, drumul coboară şi nu urcă, peisajul fiind cel care creează această senzaţie.

Citeste mai mult: adev.ro/qpiybj

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.