NOAPTEA MINȚII… Clipe de groază a trăit o femeie de 35 de ani, Ioana Baiciu, din Zorleni, după ce a fost bătută de fostul soț, Neculai Baiciu, cu care este de trei ani în divorț. Tânăra a fost lovită cu sălbăticie, amenințată cu moartea de fostul soț orbit de gelozie, pentru că femeia trăiește cu un alt bărbat, cu care are un copil de un an și trei luni. Ioana s-a săturat de violențele fostului soț, cu care are patru copii, de 15,14, 10 și 9 ani, copii aflați acum în plasament familial la bunica maternă. Neculai, care a fost plecat în străinătate, este cunoscut ca fiind agresiv și violent, femeia, fiind veșnic snopită în bătaie. Ioana l-a părăsit și a deschis dosar de divorț în 2019. Între timp, în 2020, Neculai s-a ales și cu un ordin de restricție pentru 6 luni, din cauză că își amenința fosta soție și pe cei 4 copii, cu moartea! Dar, pe 11 decembrie, Neculai Baiciu s-a decis să treacă la fapte, adică să-și ducă la îndeplinire amenințările cu moartea. Ioana Baiciu, de pe patul de spital, a făcut mărturisiri cutremurătoare. Aceasta a fost tăiată cu caterul în timp ce se apăra pe ea și mai ales pe copilul de un an și trei luni pe care agresorul voia să-l taie și să-l omoare!
“Vineri, 10 decembrie, fostul soț s-a întâlnit la magazin cu actualul meu concubin, cu care am un bebe mic de un an și 3 luni. Concubinul meu s-a dus la 7.00 dimineață la magazin, că pleca la muncă, și fostul soț s-a dus spre el cu un cuțit, amenințând că ne omoară, pe mine și pe copii. Atunci concubinul meu nu s-a mai dus la muncă, a venit acasă, a sunat la 112 și a chemat poliția. Au venit polițiștii, i-au luat declarație concubinului, a făcut și reclamație pentru amenințări și cam atât. Sâmbătă, când să plece concubinul meu la muncă, Neculai îl aștepta chiar cu caterul cu care m-a tăiat pe mine în mână șI l-a amenințat că ne omoară. Iar a sunat poliția la 112, au venit polițiștii și atât, el a plecat. A plecat și concubinul la muncă, iar în jur de 11.30 fata mea m-a sunat și-a zis disperată <<mamă, fugi de acasă că vine tata spre tine și te omoară!!>> Eu n-am putut să fug, am încuiat poarta, copilul meu era dezbrăcat și, când să-i pun o cămășuță pe el, atunci a sărit gardul Neculai și a intrat în casă, dărâmând ușa, pe care am încercat să o țin închisă, dar nu am putut, este mai puternic ca mine! Eu sunasem deja la 112, că l-am văzut când a sărit peste poartă. A rupt ușa, a intrat și mi-a dat o palmă, dar n-am căzut jos. A vrut să mă taie la burtă, zicând că mă omoară și pe mine și pe copil! Auzind asta, am reacționat neașteptat!”, a spus Ioana.
“Mi-am apărat cu corpul meu copilul”!
“Am băga mâna la burtă ca să nu mă taie și m-am aplecat, l-am luat de păr și l-am trântit jos, l-am dat cu capul de șifonier, l-am împins în perete și a scăpat din mână caterul! Am vrut să-l trag spre mine pe cater, cu piciorul, vă spun adevărul, că am gândit să-l tai eu pe el decât să-mi omoare copilul! Dar el a fugit, așa că am scăpat și eu și copilul. Pe mine m-a tăiat la mână, la cot și pe față de la ureche până la bărbie. A venit poliția, nu l-a mai găsit, pe mine m-au dus ambulanța la spital, unde am fost băgată în operație. Medicii mi-au spus că va trebui să stau încă 3-4 zile. Scot un certificat medico legal, pe care îl atașez la plângere și să fie pedepsit. Dar și acum sunt în stare de șoc, mă mir și eu de unde am avut forța să-mi apăr copilul! Dumnezeu m-a ajutat”, a spus, aproape în lacrimi, Ioana Baiciu. Diagnosticul Ioanei este: “Pacientă de 34 de ani, din Zorleni, agresionată, internată la ORL cu plagă tăiată regiunea mastoidiană dreaptă, plagă tăiată olecraniană stânga și traumatism cranio facial”, a precizat managerul spitalului bârlădean, Daniela Rusu.
Ordin de protecție pentru mamă, dar pentru copii nu! Iar agresorul e liber… încă!
După ce femeia a ajuns la spital și băgată în operație, polițiștii din Zorleni au emis un ordin de protecție provizoriu, pentru 5 zile, pentru Ioana Baiciu, însă cei 4 copii ai acesteia, cu fostul soț, nu au încă ordin de protecție, bunica lor solicitând la poliție să fie și ei incluși, deoarece tatăl violent îI sună și îI amenință cu moarte pe proprii lui copii. Inexplicabil, polițiștii nu au făcut ordinul provizoriu decât pentru mamă! Urmează ca judecătoria Bârlad să emită un ordin judecătoresc de protecție în cel mai scurt timp, în care să includă și cei patru minori. “În cauza respectivă s-a deschis dosar penal pentru violare de domiciliu și violență în familie, fiind emis un ordin de protecție provizoriu pentru 5 zile”, a precizat Mihaela Manolache, purtător de cuvânt al IPJ Vaslui. Neculai Baiciu este liber ca pasărea cerului și umblă cu amenințări și cu caterul după el! Ba mai mult, vrea ca astăzi să plece din țară la muncă în străinătate, fără ca să-l intimideze faptul că pe numele lui este deschis un dosar penal în care procurorii și polițiștii fac cercetări.
Electrocutat!…ba nu, îi scumpa energia…spânzurat!
Politia. Si mai vor mariri de salarii!!!!!!!!