spot_img
0.9 C
Vaslui
05-dec.-2024
spot_img

Femeie hăcuită de câini, anchetă de amploare!

- Advertisement -

TRAGIC… În această dimineață paznicul de la Ferma Piscicolă 2 din localitatea Cârja, suburbia a orașului Murgeni, a solicitat ambulanța deoarece a găsit  în fața fermei o femei în  vârstă de 93 de ani, complet dezbrăcată,  inconștientă și cu urme de agresiune. A fost alocată ambulanța C2 cu medic de la Bârlad. Femeia a decedat în ambulanță, manevrele de resuscitare fiind practic inutile, având în vedere rănile grave suferite. Bătrâna găsită în această dimineață sfâșiată de câini și în șoc hipotermic, la marginea localității Cârja, este nimeni alta decât tanti Constanța Florea, cea căreia în octombrie 2019, Asociația “Născută Înger” din Piatra Neamț, împreună cu șase polițiști de frontieră și cu cotidianul “Vremea Nouă”, redacția Bârlad, i-au ridicat, dotat și mobilat o căsuță cu o cameră și cu toate cele trebuincioase, deoarece trăia într-un bordei, în condiții inumane!

Bătrâna de 93 de ani  a trăit în condiții inimaginabile, într-un bordei, fără niciun venit și fără minimele condiții ca să fie în singuranță. Ajutorul primit atunci de la acești oameni cu suflet mare părea să fie raza de speranță pentru o viață un pic mai bună. Din păcate, ea era deja destul de bolnavă, având demență senilă și mai pleca de acasă, fără să știe exact încotro se îndreapta. Și nu este exclus ca acest lucru să se fi întamplat noaptea trecută, când o haită de câini au atact-o în zona Fermei Piscicole 2 din Cârja. Rănile suferite au fost foarte grave, iar faptul că a stat ore în șir aproape dezbracată pe un frig crâncen a dus, inevitabil, la deces.

“Pacienta a fost preluată în stare gravă, inconștientă, cu hipotermie severă, cu fracturi la nivelul membrelor inferioare și cu multiple plăgi mușcate. Era în șoc hipotermic și hipovolemic. Pe drum victima a instalat un stop cardiorespirator. S-au inițiat manevre de resuscitare cardiorespiratorie simultan cu manevre de încălzire activă. A fost predată la spitalul Barlad în stare gravă, în curs de resuscitare și prognostic extrem de rezervat. Cazul a fost anunțat și la poliție”, a precizat medicul Dan Ungureanu, purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui. Din păcatre, femeia a decedat în ambulanță.

“Noaptea trecută, 20/21.03.2022, ora 03.32, Politia Murgeni a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că, agentul de pază al unei ferme piscicole din localitatea Cârja, orașul Murgeni, județul Vaslui, a găsit o femeie, 93 de ani, din localitatea Cârja, aflată în stare de inconștiență, pe un drum din vecinătatea fermei. Victima prezenta, pe suprafața corpului, răni ce ar fi putut proveni de la mușcături de animale. Victima a fost transportată la Spitalul Municipal Bârlad, pentru acordarea de îngrijiri medicale, însă a decedat.  În cauză sunt efectuate cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs decesul persoanei și dispunerea măsurilor legale”, a precizat inspectorul de poliție Bogdan Gheorghiță, purtător de cuvânt al IPJ Vaslui.

Polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, cu raportare la OUG 55/2002, care prevede că:  “Neluarea de către proprietarul câinelui sau deținătorul temporar al acestuia a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane, dacă atacul a avut loc, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.(2) Dacă fapta prevăzută a produs urmări dintre cele  mai grave (decesul – n.r.) maximul special al pedepselor prevăzute în aceste articole se majorează cu 2 ani”.

CITITI AICI: „Îngerii” de la Politia de Frontierã Fãlciu au ridicat o casã pentru tanti Floarea, de 90 de ani!

 

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.