Femeie din Galați, omorâtă de un șofer de tir din județul Vaslui

„Din primele verificări efectuate de polițiști, s-a stabilit că un bărbat de 49 de ani, din localitatea Muntenii de Jos, județul Vaslui, conducea un ansamblu de vehicule pe ruta Bârlad către Tecuci. În timpul deplasării, acesta ar fi surprins și accidentat mortal femeia, care se deplasa pe partea dreaptă a drumului public, în aceeași direcție de mers cu vehiculul de mare tonaj. Șoferul de 49 de ani a fost supus verificărilor obligatorii după producerea unui astfel de eveniment. Conducătorul auto a fost testat cu aparatele din dotare pentru consumul de alcool și substanțe psihoactive, în ambele cazuri rezultatele fiind negative. Ulterior, bărbatul a fost transportat la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice și stabilirea alcoolemiei cu exactitate”, au declarat polițiștii gălățeni.
Aceștia continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate modul în care s-a produs tragedia de pe DE 581. În cauză, polițiștii au întocmit deja un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând să clarifice toate circumstanțele acestui eveniment rutier tragic.
În România, să fii șofer de camion este extrem de greu, mai ales noaptea și în condiții meteo nefavorabile. Iar când îți apar în cale, pe neașteptate, oameni care nu circulă corespunzător și nu conștientizează pericolul, situația poate deveni tragică în doar câteva secunde. E foarte ușor să judeci șoferul, dar trebuie analizate toate împrejurările accidentului.
La 69 de ani, ce căuta la 4 dimineața, pe ploaie, în afara localității?
Păi mergeau amândoi în aceeași direcție, eu nu înțeleg cum adică ți-a apărut brusc? Că n-are cum. Și cum a bușit-o? A dat peste ea sau a vrut să o depășească?
Dacă nu ai treabă cu condusul nu mai comenta aiurea
Păi de l-au și testat de două ori la alcoolemie, garantat nici poliția n-a înțeles cum s-a putut întâmpla așa ceva, că dacă ești treaz n-are cum să îl bușești pe unul din fața
Ăsta ori era beat ori facea altceva de n-a văzut mașina care mergea în aceeași direcție cu el, nu i-a apărut brusc în cale
Femeia nu era in mașina în primul rând. Mergea pe jos pe strada
Cum dracu sa fii testat de 2 ori…daca nu iese alcool in cacatul ăla de aparat in care sufli, crezi că iese la ” înțepătură”? Procedura tipic militieneasca, bătuți în cap.Mai consumi și timpul pe acolo încurcând ” doctorii” sulii.