Femeia din Trohani care și-a ucis soțul și a încercat să-și acopere urmele vrea schimbarea încadrării juridice (FOTO, VIDEO)

INCREDIBIL… În timp ce majoritatea celor care săvâșesc fapte penale grave ajung în arest preventiv, criminala din Trohani pare să beneficieze de tratament preferențial. Astfel, magistrații vasluieni au decis prelungirea arestului la domiciliu pentru cea care și-a ucis soțul cu sânge rece și a încercat apoi să-și acopere urmele. Mai exact, femeia acuzată de crimă a declarat, în primă fază, anchetatorilor, că soțul ei s-a înjunghiat singur. Într-un final, încolțită de procurorii criminaliști, aceasta a recunoscut comiterea faptei și a arătat și locul în care a ascuns arma crimei. În plus, încurajată, se pare, de libertatea de care se bucură, femeia a cerut magistraților schimbarea încadrării juridice. Mai exact, în loc să fie judecată pentru omor, femeia vrea să fie judecată pentru lovituri cauzatoare de moarte, faptă ce i-ar putea da posibilitatea de a scăpa cu o pedeapsă mult mai blândă.
Acuzată de crimă după ce și-a ucis soțul cu cuțitul, femeia de 21 de ani din Trohani pare să se bucure de tratament preferențial din partea magistraților. În timp ce majoritatea celor care săvârșesc fapte penale grave și foarte grave ajung în arest, aceasta s-a bucurat, încă de la început, de măsura arestului la domiciliu. Zilele trecute, Tribunalul Vaslui i-a prelungit măsura cu încă 30 de zile. În plus, încurajată, se pare, de libertatea de care se bucură, femeia a cerut judecătorilor schimbarea încadrării juridice. Mai precis, aceasta a cerut să fie judecată pentru lovituri cauzatoare de moarte, în loc de omor, faptă care ar putea-o trimite mulți ani în spatele gratiilor. Cazul este unul cu atât mai grav cu cât criminalul, o femeie de 21 de ani din localitatea Trohani, comuna Gârceni, a dat dovadă de mult sânge rece. Mai exact, după o ceartă cu soțul ei, un bărbat de 28 de ani, femeia a pus mâna pe cuțit și i-a aplicat acestuia două lovituri de cuțit în zona abdominală. Plină de sânge, pe mâini și pe haine, femeia s-a spălat într-o găleată cu apă apoi și-a anunțat mama, cu domiciliul în localitatea Ferești, de cele întâmplate. A așteptat-o apoi liniștită și, după venirea acesteia, a sunat la ambulanță spunând că victima și-a provocat singură rănile. Echipajul medical sosit la locul solicitării a început manevrele de resuscitare dar, după o oră și jumătate, medicul a fost nevoit să declare decesul. Se pare că scandalul dintre femeia de 21 de ani și bărbatul de 28, soțul acesteia, a pornit pe fondul consumului de alcool. Oamenii din sat susțin că tânăra de 21 de ani își neglija copiii și soțul și îi plăcea băutura.

Criminala a încercat să-și ascundă urmele dar, într-un final, a recunoscut comiterea faptei
După comiterea crimei, femeia din Trohani a încercat să ascundă urmele și să dea vina pe soțul ei. În fața anchetatorilor a susținut că acesta și-a provocat singur rana. Anchetatorii nu au crezut-o, așa că, în urma audierilor, a recunoscut, într-un târziu, comiterea faptei. Mai mult, le-a indicat polițiștilor și locul în care a ascuns arma crimei, mai ales că aceștia, după îndelungi căutări, nu reușiseră să o găsească. De cealaltă parte, oamenii din sat sunt îngroziți de cele întâmplate și spun că nu se așteptau la așa ceva. “Ionuț muncea de dimineață până seara și când ajungea acasă nu găsea nimic de mâncare și pe ea băută. De aici porneau toate certurile. S-a mai întâmplat să se certe, dar să se ajungă la crimă nimeni nu și-a închipuit. Cu cuțitul nu a mai lovit niciodată. În schimb, ea era mai violentă și l-a mai lovit cu tigaia în cap. Ne pare rău pentru ce s-a întâmplat, mai ales că el era un băiat bun, muncea și aducea de toate la cei mici», povestesc oamenii din localitate.
Încercați să nu scrieți Trohani, ci Trohan.
Croitoru ăsta e prost rău, o tine le a lui cu Trohani de când s-a întâmplat crima. Trohan bă boule, Trohan. Și femeia e din Ferești, nu din TROHAN. Acolo a fost măritată, in gâtu mă-sii.