CAZ… Plouă des în ultima vreme pe la Huși, însă bucuria agricultorilor nu prea e împărtășită de hușenii care stau pe străzile pe unde asfaltul încă e așteptat. De pildă, strada Tomiță Patraș e una dintre aceste străzi, iar locuitorii din zonă au găsit o soluție, pentru a se adresa direct conducerii Primăriei. Concret, o doamnă a pozat oamenii mergând anevoie prin noroi și i-a trimis poza primarului Ioan Ciupilan. „Vă invit la o plimbare pe strada Tomiță Patraș”, i-a scris hușeanca edilului șef. Nu știm ce răspuns a primit de la primarul Ciupilan, însă părerile au fost împărțite. Dacă unii au susținut demersul, alții au luat apărarea actualei administrații. „E rău prin glod, dar să recunoaștem că nu mai sunt atât de multe străzi care să arate în acest hal! Noi cred că am uitat cum arăta Hușul prin 2006 – 2007, chiar 2010. Să ne amintim că era dezastru peste tot. Prin centru era un pic de asfalt, care era însă plin de gropi. Pe Ștefan cel Mare era ca după bombardament. Despre străduțele din cartiere, nici nu mai vorbim. Acum, că a mai rămas o stradă, două, zece, care sunt așa cum e Tomiță Patraș, cred că o să fie și asta asfaltată. Dar noi așa suntem: poate să facă omul tot Hușul, dar dacă la noi în poartă nu a făcut, gata, e rău”, a spus un hușean. „Atunci, dacă ție îți place ce vezi și crezi că se poate locui așa, vino și te mută pe strada noastră”, a replicat unul din locuitorii străzilor încă neasfaltate.