NEEDUCAȚI… Un bârlădean și-a găsit mașina parcată lângă bloc, mânjită cu ouă aruncate pe capotă și pe parbriz! Gestul de a-i bombarda omului mașina cu ouă a fost făcut, cu siguranță, de un vecin care s-a „ouat” de nervi, că nu mai avea locul de parcare „liber” pentru mașina sa, deși acolo este parcare publică! De fapt, cam acesta este modul în care unii bârlădeni se răzbună pe cei care parchează în locurile unde ei se cred stăpâni pe locul de parcare al municipalității. Omul cu mașina plină de ouă, a sunat la Poliția Locală și, surpriză, o doamnă polițist local l-a repezit de nu s-a văzut! „Am sunat la Poliția Locală. O doamnă polițist a spus că este vandalizare și ei nu se ocupă de așa ceva. Dar, în timp ce dădeam declarație la Poliția Municipiului Bârlad, a sunat un domn de la Poliția Locală să mă dojenească, cum că nu trebuia să părăsesc locul cu pricina!”, a precizat pe rețeaua de socializare bârlădeanul ghinionist, cu mașina mânjită cu ouă. De altfel, comentariile referitoare la ce se întâmplă în Bârlad cu locurile de parcare și mașinile pline de ouă, sunt elocvente și vorbesc de la sine! Poate se trezește vreun edil cu „tolba” de promisiuni plină, să facă ceva și cu locurile de parcare din Bârlad!
„Sunt asemenea babuini și în zona stadion…” (Romeo)
„De aici ne dăm seama de nivelul de educație al oamenilor . Dacă mai au și copii de crescut și educat… E vai de noi !!! (Larisa)
„Te-ai mutat de curând in cartier, asa e? Te-au intampinat vecinii cu sloganu «De cand f… puii, closca» (Nick)
„Așa am pățit și eu: «Ai venit ultimul în bloc și faci figuri»? Niște idioate/idioți care se cred proprietari pe domeniul public”. (Ion)
„Și pe Epureanu, la fel am pățit, aici chiar nu există parcare și fiecare pune mașina unde prinde loc, dar <<educația>> unora lasă de dorit.. (Costina)
„Unii încă nu au evoluat… tot la stadiul de maimuță…” (Marius)
Da. Au mostenit strada su parcarea.
Sunt unii bolnavi, cu acte, care injura, suna la tel si la usa, poate politia sa intervina?
Nu, ca este iubitul doamnei sau al domnului, dupa caz.
Interesant este că poliția locala și a dat cu părerea după ce lucrătorul și sunat șeful care la trimis la plimbare pe contribuabilul nemulțumit, probabil pasare renașterea sa besit.
Da și la Vaslui sunt dobitoci care își aroga drepturile asupra locului de parcare ,de parcă i l-a dat mă-sa.” Dar aici e locul meu,că e sub geamul meu” .
Cînd vine el de la piata,să găsească locul liber. Iar el nu merge pe jos la piata,deși i-ar fi mai aproape.
Dar să-i vezi pe unii care au 2 mașini : că să-și țină locul de parcare,o pornește pe una o muta pe carosabil,o parchează pe a 2-a în același loc,apoi pleacă cu prima.
Wăii…mori nu alta!
Eu am gasit masina tot parcata in spatele blocului plina de mere stricate lateral si pe capota…..si nu numai atat si ștergator furat……..trebuie sa fii atat de tampit sa faci asa ceva si poliția sa nu ea masuri. Si-au privatizat locurile de parcare sub geamurile lor. Nesimtire totala.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
Pt Dorel
Sosoaca a intrat in SOS!
https://stiridinromania.ro/diana-sosoaca-a-intrat-in-partidul-s-o-s-romania/
Da. Au mostenit strada su parcarea.
Sunt unii bolnavi, cu acte, care injura, suna la tel si la usa, poate politia sa intervina?
Nu, ca este iubitul doamnei sau al domnului, dupa caz.
Interesant este că poliția locala și a dat cu părerea după ce lucrătorul și sunat șeful care la trimis la plimbare pe contribuabilul nemulțumit, probabil pasare renașterea sa besit.
Dute în Iași, o vede și cu număr de VS o găsești cu un cauciuc înțepat….
Da și la Vaslui sunt dobitoci care își aroga drepturile asupra locului de parcare ,de parcă i l-a dat mă-sa.” Dar aici e locul meu,că e sub geamul meu” .
Cînd vine el de la piata,să găsească locul liber. Iar el nu merge pe jos la piata,deși i-ar fi mai aproape.
Dar să-i vezi pe unii care au 2 mașini : că să-și țină locul de parcare,o pornește pe una o muta pe carosabil,o parchează pe a 2-a în același loc,apoi pleacă cu prima.
Wăii…mori nu alta!
Eu am gasit masina tot parcata in spatele blocului plina de mere stricate lateral si pe capota…..si nu numai atat si ștergator furat……..trebuie sa fii atat de tampit sa faci asa ceva si poliția sa nu ea masuri. Si-au privatizat locurile de parcare sub geamurile lor. Nesimtire totala.
Și tu te ai gândit sa o zgârii.E prob ta ca am 2 mașini!? Nu mi plătești cheltuielile
Și la Vaslui este exact la fel! Ba un ștergător ridicat, ba un ou pe parbriz, ba gunoi pus pe capota….asta în situația fericita!