Fiica minoră a lui Novac Bărbieru și presupusul cap al rețelei de trafic de droguri, un turc pe care l-a cunoscut pe internet, vor să se căsătorească în Penitenciar. Mama nu și-a dat acordul pe motiv că “Penitenciarul nu e un loc unde să te măriți”.
Anina și Novac Bărbieru (ea în libertate, el în arest preventiv pentru trafic de droguri) au primit o veste-șoc: fiica lor minoră și turcul de care s-a îndrăgostit aceasta, și ei aflați în arest preventiv, vor să facă nuntă mare în Penitenciar. Cei doi amorezi s-au cunoscut pe internet, a povestit turcul la ultimul termen de la Tribunal, și au decis să se întâlnească. Turcul a venit în România și s-a mutat la părinții iubitei lui, iar la scurt timp Novac Bărbieru a mers la Constanța să-l întâlnească pe viitorul cuscru. Fără știrea părinților, minora și presupusul cap la rețelei de droguri s-au cununat religios. “Abia acum, în instanță, am aflat că s-au cununat religios, pe ascuns. Bănuiau că nu vom fi de acord și de asta au procedat așa, pentru că noi suntem creștin-ortodocși”, povestește Anina Bărbieru.
Acum, cei doi s-au gândit că, fiind în arest de mai bine de trei luni și cine știe cât mai au de stat, nu ar strica să facă nunta în Penitenciar. Mama fetei a crezut că i se face rău când a auzit: “A. (minora, n.r.) are 17 ani și jumătate. În luna mai face 18 ani. Am vorbit cu ea și i-am spus că nu îmi dau acordul. Penitenciarul nu e un loc unde să te măriți”.
Judecătoarea de la Tribunal a informat-o, mai în glumă, mai în serios, că în Penitenciar tinerii au la dispoziție și o cameră nupțială. “Da, știu că este amenajată o cameră nupțială, dar nu sunt de acord cu așa ceva. Nu este un loc plăcut, astfel de evenimente nu se fac în Penitenciar. Nu e normal să-și faci asemenea amintiri. Nu accept să se căsătorească în Penitenciar”, a fost categorică Anina. Reprezentanții Penitenciarului Bacău spun că la nivelul unității nu a fost depusă nicio cerere de căsătorie pe numele celor doi. “Oficial, nu a ajuns la birou nicio cerere. Este posibil ca aceasta să fie doar la nivel de discuții, urmând a se fructifica pe viitor. Însă, dacă una dintre părți este minoră, se impune acordul părinților”, a declarat inspector de penitenciare Adrian Novac, purtător de cuvânt la Penitenciarul Bacău.
Cei doi iubiți se află în stare de arest preventiv din luna octombrie 2012, fiind cercetați pentru trafic de droguri. Fata, în vârstă de 17 ani, și prietenul ei se văd doar la înfățișările din instanță. Dacă se vor căsători, cei doi vor avea dreptul la întâlniri în “camera intimă”. Acesta se pare că este dealtfel și motivul pentru care cei doi iubiți vor să-și unească destinele.